astarastoaie_noua.jpgPreşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat sâmbătă, referitor la greva generală din sistemul sanitar anunţată pentru 28 noiembrie, că mesajul instituţiei sale este de a se căuta soluţii comune, dar nu de pe poziţii de forţă. „Mesajul nostru este de negociere, de înţelegere, de a căuta soluţii comune şi nu pe poziţie de forţă. Pentru că nu ştim cine va pierde şi nu ştim dacă nu cumva populaţia va merge cu noi şi nu cu ei”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae.

El a susţinut că CMR a recomandat fiecărui medic să ia o decizie individuală. „Dar recomandarea noastră este să se ducă la sindicatul care organizează şi să se afilieze la această acţiune”, a mai susţinut preşedintele Colegiului Medicilor.

Preşedintele Colegiului Medicilor a explicat că decidenţii trebuie să ţină cont că greva legală sau ilegală, poate să aibă şi alte forme, nu numai cele care sunt trecute în actele normative. „La zecile de zile libere pe care lucrătorii din sistemul sanitar le au de luat pentru că nu s-au mai plătit orele suplimentare, Codul Muncii le permite să îşi ia aceste libere şi dacă în luna decembrie ei s-au hotărât că vor să se odihnească, pot să facă acest lucru. Nu poate să îi oprească nimeni nici prin hotărâre judecătorească pentru că aceste zile libere trebuie să fie luate în anul 2013”, a arătat Astărăstoae, prezent la Conferinţa Comitetului Permanent al Medicilor Europeni (CPME). El a adăugat că lucrul cel mai important dorit de medici este însă să se aloce sumele corespunzătoare în bugetul sănătăţii.

În context, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor „Dr. Ioan Cantacuzino”, Florin Chirculescu, a susţinut că sindicatele pe care le reprezintă au strâns suficienţi bani să plătească gărzile timp de o lună membrilor săi. AGERPRES