Astarastoae_vasile_.jpgCasa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat noul contract-cadru pentru anul 2010, care reglementează plata serviciilor medicale către furnizori.

„În încercarea disperată de a face economii pe seama pacienţilor şi a medicilor şi în modul netransparent şi abuziv cu care ne-a obişnuit, Casa vine cu un proiect care va diminua veniturile cabinetelor medicale cu aproximativ 30%”, a declarat, în acest context, prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

În opinia sa, acest lucru va duce la scăderea serviciilor în medicina primară şi în ambulatoriu. El a adăugat că medicii, pentru a-şi păstra numărul de pacienţi, vor face compromisuri şi vor acorda analize medicale la cererea pacienţilor, întrucât contractul prevede că, dacă unui cabinet îi scade numărul de pacienţi sub o mie, Casa nu mai face contract cu acesta, deci trebuie să se închidă. Preşedintele Colegiului Medicilor din România mai spune că niciun cabinet nu poate acoperi serviciile decontate pentru că acestea au rămas la fel – este vorba de vaccinări, cazurile de gravide, două vizite la domiciliu. În acest contract-cadru au crescut şi penalizările pentru cabinetele medicale, dar nu se stipulează nimic despre penalizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în cazul în care nu respectă contractul, a afirmat prof. dr. Astărăstoae.

,br>El este de părere că, şi cu aceste economii pe care vrea să le facă CNAS, banii pentru sănătate nu vor ajunge decât până în luna iulie. Numărul punctelor acordate medicilor a scăzut faţă de vechiul contract la per capita – de la 90 la 70, iar la per serviciu – se acordă 30 de puncte. La rândul său, dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Române de Medicină Generală şi a Medicilor de Familie, a precizat, pentru AGERPRES, că, deocamdată, medicii de familie analizează contractul, la o primă citire fiind „şi lucruri bune, dar şi lucruri care trebuie modificate, cum ar fi raportul per capita, per serviciu”.

„Nu se precizează nimic ce se întâmplă cu SIUI, adică informatizarea, şi se mai arată că CNAS poate să facă un control în evidenţa contabilă, ceea ce nu este legal”, a explicat dr. Tănăsescu. Ea a arătat că „important este însă nu contractul-cadru, care prezintă forma generală, ci normele de aplicare”. Contractul-cadru este afişat pe site-ul CNAS pentru dezbatere publică timp de 30 de zile, după care propunerile, sugestiile făcute se vor analiza din nou şi se va redacta forma finală a contractului. AGERPRES