Măsura introducerii coplăţii este una neavenită în acest moment a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae. Potrivit acestuia, „încercarea ipocrită de acoperire sub forma unor tichete dovedeşte foamea de bani, deşi sumele vor minime”.
„Vor fi inechităţi. Cei bogaţi vor avea bani să plătească, cei cu 7 milioane nu vor plăti iar cei cu 7 milioane şi un leu nu vor plăti că nu vor avea suficienţi bani” , a adăugat prof. dr. Astărăstoae. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat aprobarea, în şedinţa de miercuri a Guvernului, a proiectului de lege privind introducerea mecanismului de co-plată, prin intermediul unui tichet moderator începând din 2011.
Coplata pentru consultaţiile medicului de familie va fi 5 lei, iar pentru vizitele la domiciliu în afara programului de lucru de 7 ore va fi de 15 lei.
Consultaţia la medicul specialist din ambulatoriu va fi de 10 lei, iar una la medicul specialist în afara programului de lucru – 20 lei. Coplata pentru spitalizarea de zi va fi de 10 lei, iar pentru spitalizarea continua de 50 de lei/ episod de internare.
La stabilirea preţurilor pentru tichetele de sănătate au fost luate în considerare valori din ţări care au avut un parcurs similar României şi care au introdus mecanisme de plată suplimentară a serviciilor medicale, ca de exemplu Estonia, Croaţia. Între categoriile de servicii acordate în situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, până la stabilizarea bolnavului sunt: urgenţe chirurgicale – accidente rutiere, casnice (electrocutare, arsuri etc), de muncă, plăgi prin tăiere, împuşcare, înţepare, apendicite acute, pancreatita acută, colecistita acută, fracturi, etc. În aceeaşi categorie de servicii intră urgenţele medicale – infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, come, colica biliară, renală, etc.
Dacă pacientul se internează în spital prin UPU, CPU sau Camera de Gardă, serviciile nu se plătesc. Alte categorii de servicii pentru care nu se percepe coplata sunt serviciile acordate bolnavilor cu afecţiuni endemo-epidemice: boli infecţioase acute (meningite, encefalite) – până la stabilizarea bolnavului, boli transmisibile – până la negativare. De asemenea, pentru naştere nu se încasează coplata. Nu toţi cetăţenii vor plăti aceste contribuţii. Categoriile de persoane care sunt scutite de la coplată sunt persoanele cu pensii mai mici de 700 de lei pe lună, copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani fără venituri, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă.
Un număr de 8.006.507 de persoane vor fi scutite de la plata tichetelor pentru sănătate un procent de 62% dintre cetăţenii României vor plăti. Coplăţile vor contribui la stabilirea traseului corect al pacientului în sistemul de sănătate. Sumele aferente coplăţii vor constitui, în totalitate, venituri ale furnizorilor de servicii medicale. După plafonul de maxim 600 lei/an, un pacient nu va mai achita coplată. Documentul justificativ prin care se face dovada coplăţii serviciilor medicale este ,”tichetul moderator pentru sănătate”. AGERPRES
- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina