dan-nicolau.jpgMedicul primar Dan Nicolau, şeful Secţiei de Chirurgie Toracică din Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, spune că a observat o scădere a grupei de vârstă la pacieţii cu cancer pulmonar şi dacă în urmă cu mai mulţi ani cei afectaţi de această boală grea aveau între 50 şi 70 de ani, în prezent vârsta a început să coboare la 40 de ani, existând şi cazuri de tineri de 20-30 de ani.

„Cancerul bronho-pulmonar continuă să aibă o pondere mare, este adevărat, dar de trei ani, cazurile se menţin cam la acelaşi număr, fără creşteri semnificative. Mă refer la numărul intervenţiilor chirurgicale pentru cancerul bronho-pulmonar pe care le efectuăm în spitalul nostru, statistica de îmbolnăvire fiind ţinută de Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă”. Fumatul nu face bine organismului, este foarte clar, dar nu tot ce nu reuşeşte în medicină trebuie pus pe seama tutunului. Cancerul apare şi pe fondul unor probleme genetice”, a declarat, joi, specialistul clujean.

Referindu-se la Comisia teritorială de chirurgie toracică pentru tratamente în străinătate, care funcţionează în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, dr. Dan Nicolau a precizat că aceasta are în jurisdicţie judeţele Cluj, Satu-Mare, Maramureş, Alba, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.
„Solicitările vin din partea Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică. Comisia face o evaluare a documentaţiei medicale şi dacă sunt întrunite criteriile pentru un tratament în străinătate, concluziile se trimit imediat la Direcţia de Sănătate Cluj. Cererile sunt cu precădere pentru transplant pulmonar, care nu se poate face la ora actuală în România. Acest tip de intervenţie se realizează la Spitalul Universitar din Viena (Allgemeines Krankenhaus der Stadt – AKH). Între Viena şi România există o colaborare în prelevarea de organe. Centrele de profil din Belgia, Olanda şi Elveţia primesc pentru intervenţii numai pacienţi din ţările lor. Concret, singura unitate sanitară unde pacienţii români pot fi supuşi unui transplant pulmonar este AKH”, a spus şeful Secţiei de Chirurgie Toracică.

Dr. Dan Nicolau a arătat, în context, că toate celelalte intervenţii pe torace se efectuează în ţară de către echipe de specialişti experimentaţi. Bucureştiul este specializat în chirurgia traheii. Prof. univ. dr. Ioan Cordoş de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din Capitală a avut 120 de cazuri în şase-şapte ani, prin urmare nu se poate vorbi de o creştere a incidenţei afecţiunilor la nivelul traheii. La Cluj-Napoca se face partea de chirurgie a tuberculozei. Ziua Naţională fără Fumat este marcată, joi, 17 noiembrie, pentru a atrage atenţia asupra pericolul utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători.

În Ambulatorul Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” se fac, gratuit, spirometrii – testări ale capacităţii respiratorii – între 17 şi 18 noiembrie şi respectiv între 21 şi 22 noiembrie, de la ora 12,00 la ora 16,00. Miercuri şi joi, un mulaj imens al unui plămân va fi instalat în faţa unui cort ridicat în centrul oraşului, unde se vor face, din nou, testări gratuite pentru toţi cei ce vor să ştie dacă au sau nu plămânii sănătoşi. AGERPRES