Producătorii de vaccinuri anti-COVID-19 au anunţat că datele obţinute din studii realizate pe animale arată că serurile lor pentru sezonul 2024-2025, care ţintesc varianta JN.1, dominantă la începutul acestui an, ar putea neutraliza şi noile subvariante virale, cum ar fi KP.2, într-o manieră mult mai bună în raport cu vaccinurile mai vechi, informează Reuters.

Această concluzie a fost anunţată în cadrul prezentărilor făcute de companiile farmaceutice înaintea unei reuniuni a consilierilor Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA), care va avea loc miercuri.

Experţii de la FDA vor vota pentru a recomanda dacă companiile ar trebui să vizeze varianta JN.1 atunci când îşi vor actualiza vaccinurile pentru campania de imunizare din sezonul 2024-2025.

Grupul Pfizer şi partenerul său, BioNTech, vor fi pregătiţi să furnizeze vaccinurile actualizate imediat după autorizarea lor, în timp ce Moderna şi Novavax preconizează livrări începând din luna august, au anunţat reprezentanţii acestor companii.

Experţii de la FDA se vor concentra pe posibilitatea de a recomanda vaccinuri împotriva tulpinii JN.1 sau a tulpinii KP.2, cea din urmă fiind în prezent tulpina dominantă în Statele Unite.

Companiile Pfizer şi Moderna spun că sunt pregătite să livreze vaccinuri care ţintesc fie JN.1, fie KP.2. Producătorul farmaceutic Novavax a precizat că va putea să furnizeze un vaccin în Statele Unite în toamna acestui an dacă agenţiile de reglementare vor autoriza vaccinul pe care a început deja să îl producă pentru a ţinti varianta JN.1.

Novavax produce un vaccin considerat a fi mai tradiţional şi care se bazează pe proteine, dar care necesită mai mult timp pentru a fi fabricat, în timp ce vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Moderna şi Pfizer-BioNTech pot fi dezvoltate mult mai repede.

Grupul Pfizer a anunţat că ar putea produce vaccinurile actualizate într-un interval de 100 de zile.AGERPRES