USR a depus, la Parlament, o iniţiativă legislativă privind autorizarea cabinetelor stomatologice mobile, acestea adresându-se în special populaţiei din mediul rural, a anunţat deputatul USR Cosette Chichirău.

„Am depus o iniţiativă legislativă care permite autorizarea cabinetelor stomatologice mobile, acestea ar merge în special în zonele rurale unde situaţia sănătăţii rurale este dramatică. Majoritatea copiilor şi adulţilor din rural au probleme mari cu dantura care le afectează viaţa în multe alte feluri. Pentru copii, de exemplu, încurajează abandonul şcolar, pentru că au infecţii sunt bolnavi şi nu pot merge la şcoală”, a afirmat Chichirău.

Potrivit deputatei USR, în prezent în România numai 12% din medicii stomatologi activează în mediul rural, deşi aproximativ jumătate din populaţia României trăieşte la ţară. „Atunci am considerat necesară o iniţiativă prin care cabinetele mobile să poată fi autorizate. (…) Deocamdată cabinetele mobile sunt scumpe, doar ONG-urile întreprind astfel de acţiuni. Cabinetele fixe sunt mult mai rentabile, de aceea se află în urban”, a adăugat Cosette Chichirău. AGERPRES