Creşte interesul pentru implanturi dentare. Anul trecut, comparativ cu 2016, numărul românilor care au ajuns într-un cabinet stomatologic şi au plecat de acolo cu cel puţin un implant a crescut cu aproape 10%. Astfel, 1 din 6 pacienţi a beneficiat de acest serviciu, ceea ce face ca implantologia să genereze cele mai multe încasări, după protetica dentară, deci după coroane şi proteze.
Cifrele arată şi o preferinţă pentru implanturile premium şi de categorie medie, ele reprezentând trei sferturi din totalul produselor de acest tip folosite. Când vine vorba despre vârsta la care pacienţii îşi fac un implant, cei mai mulţi au între 30 şi 55 de ani, deşi există şi situaţii extreme pentru restaurările dentare complexe. Ponderea pe sexe este asemănătoare, 49% dintre pacienţi fiind femei şi 51%, bărbaţi.
Interesul crescut pentru o dantură funcțională și sănătoasă este remarcabil şi dacă ar fi să privim vârstele extreme ale celor care apelează la implanturi dentare. Am avut atât cazuri de pacienți de 23 de ani care au dorit să își înlocuiască dinții lipsă, cât și pacienți de 80 de ani, a căror intervenție a fost realizată cu succes, fără complicații ulterioare. Este un lucru de admirat, având în vedere că dantura are un rol foarte important în funcționarea corectă a întregului organism, spune dr. Cristian Irimia, medic stomatolog cu competență în implantologie.
În continuare, cele mai accesate servicii rămân cele de odontoterapie, mai exact tratarea cariilor, urmate de protetică dentară, acestea ocupând aproape 35% din activitatea medicilor stomatologi. Prevenirea afecţiunilor dentare rămâne, în continuare, la coada clasamentului motivelor pentru care românii ajung la stomatolog, aceasta fiind una dintre explicațiile pentru care restaurările dentare şi lucrările complexe, cu bugete pe măsură, sunt des întâlnite în cabinete.
Costurile mari pe care le implică restaurările dentare, precum și timpul pierdut în cabinetele stomatologice pot fi evitate prin controale regulate, o dată la 6 luni. Pacienții trebuie să știe că orice carie netratată la timp, precum şi tartrul necurățat, gingivitele sau parodontopatiile pot duce foarte ușor la complicații serioase, ce se finalizează cu pierderea dinților. De aici se ajunge la retracții osoase, deplasări ale dinților și chiar probleme digestive, spune dr. Bilal Takouzli, medic stomatolog cu competență în chirurgie.
Accesul la tratamente stomatologice a crescut constant, dacă ar fi să privim rapiditatea cu care se deschid noi şi noi cabinete. Ultimele cifre oferite de Institutul Naţional de Statistică arată că, în 2016, avem cu 115 cabinete mai mult decât în anul anterior, cele mai multe cabinete deschizându-se în Municipiul Bucureşti şi în judeţul Arad. Sigur, rămân încă zone cu un acces limitat, cum ar fi judeţul Olt, cu un medic stomatolog la 5.361 de locuitori. Spre comparaţie, în Capitală avem un specialist la 719 locuitori.
Studiul este realizat de un lanţ de clinici private din Bucureşti, pe un eşantion reprezentativ de aproape 4000 de pacienţi din Capitală şi judeţele limitrofe.