Unifarm a deschis o linie directă de comunicare cu asociațiile de pacienți

Compania Unifarm dezvoltă, din acest an, un departament special care vine în contact cu fiecare dintre managerii de spitale din fiecare zonă a țării, dar și cu asociațiile de pacienți, cu care a fost deschisă o linie directă de comunicare, potrivit declarației lui Adrian Ionel, director Unifarm, la prima ediție a Forumului Național al Spitalelor.

Compania a luat această decizie pentru a monitoriza mai bine ce se întâmplă pe piață, necesitățile pacienților, dar și ale sistemului medical românesc. Astfel, Unifarm își propune să amelioreze situația aprovizionării cu medicamente, “uneori extrem de deficitare”, a explicat Adrian Ionel.

Directorul Unifarm a identificat o serie de probleme ce duc la discontinuitate. “Una dintre ele ar fi faptul că interesul comercial al producătorilor pe anumite produse, ieftine ca și costuri, îi fac pe aceștia să se retragă din țară – din păcate cu nerespectarea legii de multe ori”, a subliniat Adrian Ionel, citat de RoHealthReview. Mai exact, ei nu respectă termenul impus de lege de a asigura încă un an de zile medicația pentru pacienții din toate spitalele. Vina aparține, pe de o parte, producătorilor, iar pe de alta a sistemului medical, pentru că nu monitorizează piața și ce fac acești producători.