Un corp al Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” va fi modernizat şi supraetajat printr-o investiţie de aproape 4,4 milioane de lei. Consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre în acest sens. Din valoarea totală a investiţiei de 4.387.870 de lei, construcţiile şi montajul se ridică la 2.995.700 de lei. Termenul de realizare a lucrărilor este de opt luni.

Se au în vedere: amplasarea unui ascensor de persoane care să permită accesul cetăţenilor cu dizabilităţi şi al pacienţilor pe targă, precum şi accesul personalului şi al studenţilor la etajele superioare, în acest moment neexistând niciun ascensor în corpul de clădire, reamenajarea saloanelor de bolnavi, reamenajarea sălii de cursuri pentru a putea primi un număr mai mare de studenţi, amenajarea unui spaţiu distinct pentru personalul medical în vederea raportului de gardă, completarea spaţiilor sanitare cu perimetre specifice destinate persoanelor cu dizabilităţi, respectiv reamenajarea spaţiilor destinate administraţiei.

Pentru suplimentarea spaţiilor şi îmbunătăţirea parametrilor construcţiei sunt propuse următoarele lucrări: supraetajarea corpului C2, în paralel cu revizuirea stabilităţii construcţiei, având în vedere cutremurele din ultimii ani şi modificarea legislaţiei în vigoare, precum şi reamplasarea anumitor funcţiuni în interiorul clădirii şi revizuirea instalaţiilor interioare şi a reţelelor exterioare.

Lucrările se vor realiza din sursele proprii ale Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”, venituri din contractele cu CASMB şi alte contracte de prestaţii medicale. AGERPRES