Consilierii locali din Târgovişte au aprobat, în şedinţa de pe 20 februarie, darea în folosinţă gratuită a locaţiei fostului liceu militar de la Mănăstirea Dealu, unde a fost instruit în tinereţe regele Mihai I, Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi din România pentru realizarea unui centru pentru recuperarea militarilor întorşi din teatre de operaţiuni. Dreptul de folosinţă a fost dat pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii. Condiţia este ca, în cinci ani de la data preluării în folosinţă a imobilelor, să se realizeze investiţia.

Este vorba de singurul centru de asemenea tip din România şi din Europa de Sud Est, mărturisesc că m-a bucurat foarte mult iniţiativa pe care Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi din România a avut-o. Am discutat de câteva ori cu reprezentanţii asociaţiei şi sper ca, în acest an, în anul în care sărbătorim centenarul Marii Uniri, municipiul Târgovişte, împreună cu Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi să celebreze centenarul printr-un gest concret, de natură să aducă beneficii reale militarilor români. Eu sunt un susţinător al acestui proiect”, a declarat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

La şedinţa de consiliu au fost prezenţi în sală mai mulţi reprezentanţi ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi din România. ”Asociaţia este formată în anul 2014, iar la ora actuală numără peste 10.000 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.000 de membri asociaţi din societatea civilă (…). Anul acesta, pe 11 noiembrie, Ziua veteranilor din teatre de operaţiuni, vrem să spunem şi noi: misiune îndeplinită! (…) Este nevoie de acest centru, aici, la noi acasă. Aici, în România. Aşa cum au colegii noştri din ţările membre NATO. Ne uitam la colegii polonezi sau la colegii americani sau la colegii germani militari şi am văzut că ei au. Este nevoie de acest centru”, a declarat preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi din România, Marius Apostol.

Consilierul local Honorius Moţoc, fost profesor de istorie, a subliniat că locaţia este una cu tradiţie militară, lucru ce o recomandă o dată în plus pentru destinaţia de centru de recuperare a militarilor. ”Mi se pare o alegere potrivită pentru o astfel de destinaţie, am în vedere mai multe componente, trec peste ce înseamnă condiţii fizico-geografice, adică altitudine, climă şi aşa mai departe, am în vedere altceva: aici s-a cultivat o tradiţie militară românească, Liceul Militar, care a fost o unitate de elită a învăţământului din ţara noastră, pot spune cea mai de seamă din întreaga perioadă interbelică, de fapt e vorba de o perioadă de trei decenii (…). Cu atât mai mult mi se pare potrivită această iniţiativă cu cât este un loc cu rezonanţă istorică, liceul militar este cunoscut sub numele de Nicolae Filipescu, de la numele ministrului de Război care a semnat înfiinţarea lui”, a spus consilierul local din Târgovişte Honorius Moţoc. AGERPRES