Anul 2020 a fost unul dificil pentru Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuşi, ca pentru toate unitățile medicale din țară, confruntate cu pandemia Covid-19, dar cu toate acestea echipa spitalului din Buhuși a reușit finalizarea unor proiecte foarte importante.
Printre acestea amintim atragerea de medici, crearea de specialități noi (urologie, diabet și boli de nutriție), dotarea cu aparatură și echipamente medicale, acreditarea de către Ministerul Sănătății ca formatori de rezidenti, acreditarea ANMCS, actualizarea masterplanului de servicii medicale, unde spitalul nu mai figurează ca ambulatoriu independent ci ca unitate sanitară cu paturi.
„Foarte important, ne numărăm printre puținele spitale din țară care nu am avut nici o specialitate închisă pe timp de pandemie”, declară Managerul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi, Constantin Poiană.