Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va invest 28,5 milioane lei în crearea unui centru de cercetare privind dezvoltarea medicamentului.

Proietul vizează consolidarea, renovarea și modernizarea clădirii “Farmacia B”, în vederea amenajării Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului și este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și din fonduri proprii ale universității.

În urma investiției vor fi amenajate 13 laboratoare de cercetare, 5 laboratoare didactice, 6 săli de lucrări practice și 10 birouri pentru doctoranzi, asistenți, șefi de lucrări și profesori.

Lucrările la clădirea situată la intersecția străzilor Victor Babeș și Ion Creangă din Cluj-Napoca, construită în 1913, se vor desfășura pe o perioadă de doi ani.

 

 

Materialul integral pe www.360medical.ro