Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti continuă dezvoltarea proceselor de digitalizare şi modernizare tehnologică în plan educaţional şi operaţional, realizând noi platforme şi structuri inovative ce au ca principal obiectiv punerea la dispoziţia studenţilor săi a unor plaje informaţionale extinse, superpozabile instituţiilor de învăţământ superior medical occidentale.

Astfel, UMF „Carol Davila” demarează seria proiectelor şi activităţilor din cadrul Centrului de Inovaţie şi e-Health (CieH) a cărui activitate se doreşte a fi în concordanţă cu viziunea, misiunea şi politica Universităţii, dar şi cu dinamica naţională, europeană şi internaţională, având ca scopuri principale dezvoltarea de noi aptitudini digitale pentru studenţi şi cadre didactice, întărirea relaţiilor cu autorităţile guvernamentale şi aducerea de finanţări suplimentare prin proiecte din fonduri nerambursabile sau cu parteneri privaţi, se arată într-un comunicat de presă.

„Pe lângă educaţia şi cercetarea în sectorul e-Health, CieH vizează dezvoltarea de aplicaţii inovative pentru sectorul sănătăţii digitale, pentru a deservi actorii implicaţi în domeniul medical. Acesta va susţine şi transferul tehnologic al soluţiilor viabile şi valorificarea rezultatelor acestora”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Centrul de Inovaţie şi e-Health are în componenţă 4 nuclee:

  • Nucleul pentru soluţii digitale şi tehnologii inovative;
  • Nucleul pentru analiză big data;
  • Nucleul pentru inteligenţă artificială în sănătate;
  • Nucleul hub antreprenorial.
  • Laboratorul de Printare 3D

Printre primele proiecte demarate în cadrul CieH se remarcă Laboratorul de Printare 3D. Bazele acestuia au fost puse prin colaborarea Asociaţiei Medicală Română de Biomodelare 3D (AMRB 3D) şi CieH. Acest parteneriat a luat naştere prin suprapunerea ambiţiilor comune de inovaţie şi cercetare, într-un moment de criză şi schimbare în care căutarea soluţiilor a devenit prioritatea principală. Acesta vizează multiple ramuri medicale, dar şi pe cele auxiliare precum inginerie şi aparatură medicală, tehnică dentară etc.

Laboratorul este dotat cu 50 de imprimante ce utilizează tehnologia FDM (Fused Deposition Modeling) şi imprimante ce utilizează tehnologia SLA (stereolitografie), varietatea imprimantelor şi tehnologiilor de printare permiţând realizarea unor proiecte cât mai diverse. De asemenea, tot aici studenţii pot învăţa să opereze cu noi software-uri de prelucrare a imaginilor CT (Computer Tomograf) sau de design virtual. Varietatea modelelor anatomice realizate prin tehnologia printării 3D stau la dispoziţia tuturor acelora care doresc să se alăture dezvoltării de noi proiecte de cercetare ştiinţifică medicală, aceştia având la dispoziţie şi o bogată bibliotecă CAD (computer-aided design) dotată cu modele anatomice virtuale disponibile pentru explorarea anatomiei, fiziologiei şi patologiei.

viorel_jinga_umf

„Pentru cei care au fost mereu în căutarea performanţei şi experimentarea noilor tehnologii, pentru cei care consideră că inovaţia este esenţială în practica medicală, Laboratorul de printare 3D este locul perfect unde veţi putea iniţia şi dezvolta proiecte cu această tehnologie modernă. Vom organiza, în curând, un webinar live pentru a informa comunitatea academică cu privire la toate proiectele care sunt iniţiate în Laborator, cât şi pentru a arăta toate oportunităţile pe care le va oferi acesta. Ne propunem să sprijinim şi să susţinem ideile şi ambiţiile studenţilor, doctoranzilor şi ale cadrelor didactice din UMFCD, pentru a pune, astfel, bazele unei noi educaţii medicale inovative şi revoluţionare”, a menţionat coordonatorul Laboratorului de Printare 3D, dr. Eduard Liciu, preşedintele AMRB 3D.

„Chiar dacă întreg contextul pandemic actual este foarte dificil, sunt sigur că tânăra echipă din cadrul Laboratorului de printare 3D va contribui la dezvoltarea procesului educaţional din UMFCD atât prin componenta de educaţie online susţinută de derularea webinariilor instructive, cât şi prin dezvoltarea de modele virtuale 3D cu aplicabilitate în diverse discipline (histologie, biologie celulară) sau modele printate 3D ce vor fi folosite pentru exersarea tehnicilor practice în stomatologie de la distanţă”, a precizat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector al UMFCD.

Centrul de Inovaţie şi E-health (CieH) din cadrul UMFCD a fost lansat în concordanţă cu viziunea, misiunea şi politica Universităţii, dar şi cu dinamica naţională, europeană şi internaţională, având ca scopuri principale dezvoltarea de noi aptitudini digitale pentru studenţi şi cadre didactice, întărirea relaţiilor cu autorităţile guvernamentale şi aducerea de finanţări suplimentare prin proiecte din fonduri nerambursabile sau cu parteneri privaţi.

Această strategie de dezvoltare vine şi în contextul în care UMF „Carol Davila” se poziţionează astăzi în ierarhia unuia dintre cele mai presigioase clasamente internaţionale ale universităţilor TOP Shanghai, în intervalul 151-200 în domeniul „Medical Sciences”, pe subiectul „Clinical Medicine”.

Sursa foto: UMF „Carol Davila” Bucureşti