Ultimul stagiu de pregătire al unui proiect de consiliere, orientare profesională şi efectuarea de stagii de practică în ortopedia şi traumatologia pediatrică, care se desfăşoară la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Marie Curie”, va începe pe 7 septembrie, în cadrul acestuia urmând să fie pregătiţi 45 de studenţi. În acest moment mai sunt disponibile doar cinci locuri.
Proiectul, care se derulează până pe 31 octombrie în cadrul secţiei de ortopedie şi traumatologie pediatrică a Spitalului „Marie Curie”, este organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
„Am avut o surpriză foarte mare după efectuarea celor două stagii de practică medicală în privinţa consilierii şi orientării profesionale a elevilor şi studenţilor. Am constatat că sunt interesaţi în mod deosebit de această consiliere şi orientare, pentru că în trecut nu existau asemenea metode. Faptul că din vest am importat această metodă de a investi în oameni ne-a adus o bază nouă de orientare, iar lor posibilitatea ca toate aptitudinile să fie orientate într-o direcţie benefică nu numai pentru ei, dar şi pentru societate. Noi ştim să îi selectăm pe cei care au atât abilitatea teoretică cât şi abilitatea practică”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, managerul de proiect, profesorul dr. Gheorghe Burnei.
El a adăugat că foarte mulţi studenţi români dar şi străini din centrele universitare sunt interesaţi de proiect. „Mai avem nevoie de cinci studenţi care pot fi în anul I, II, III, IV, V sau VI şi care nu au mai participat la alte proiecte pot să se înscrie”, a precizat prof. dr. Burnei.
La rândul său, medicul rezident Raluca Ghiţă a precizat că proiectul conţine o parte de consiliere şi orientare profesională a 100 de elevi şi a 150 de studenţi şi este realizată de psihologi şi consilieri şi o parte de practică de vară pentru studenţii din UMF „Carol Davila”.
„Practica de vară durează trei săptămâni. În fiecare zi studenţii participând la un curs de o oră de teorie şi cinci ore efective de practică în care studenţii au ocazia să realizeze atât manevre chirurgicale comune cât şi specifice ortopediei pediatrice precum suturi, imobilizări gipsate etc. La finalul celor trei săptămâni, studenţii vor susţine un examen teoretic în care sunt evaluate cunoştinţele dobândite pe parcursul practicii. Primele patru locuri sunt recompensate cu premii”, a explicat dr. Raluca Ghiţă.
Ea a adăugat că în 2014 au participat 58 de studenţi, în vara acestui an au participat 55 de, urmând ca în septembrie să participe încă 45, fiind suplimentate astfel locurile cu patru studenţi.
Pe de altă parte, doctorul Ecaterina Japie a afirmat că în cadrul proiectului medicii şi-au propus să îi îndrume pe studenţii la medicină să descopere bazele ortopediei pediatrice, să înveţe şi să efectueze practic câteva dintre manevrele ei de bază, să descopere cum decurge o zi de gardă şi ce presupune o urgenţă în ortopedia pediatrică.
„În timpul facultăţii, în diferite stagii efectuate, nu se pune accent pe partea practică, astfel încât la sfârşitul celor şase ani absolvenţii sunt puşi în faţa unei alegeri unei specialităţi fără a şti ce presupune aceasta. (…) Au fost instruiţi atât teoretic cât şi practic pe mulaje folosind instrumentar specific ortopedic. Au fost încântaţi de faptul că au reuşit să efectueze o imobilizare gipsată, să efectueze suturi, să înveţe cum să trateze o plagă, să folosească un motor şi să trateze o posibilă fractură cu materiale de osteosinteză”, a spus Japie.
Cei interesaţi pot depune online, pe site-ul practicaortopediepediatrica.ro, o cerere înscriere, un CV în format europass, declaraţie date personale, declaraţie evitare dubla finanţare, formular individual de înregistrare, scrisoare de motivare.
Criteriile de selecţie constau în analiza CV-ului, a scrisorii de motivare şi a notei obţinute la ortopedia pediatrică pentru studenţii din anul 4,5 şi 6 precum şi notele obţinute la examenele de anatomie pentru anii 1-3, şi secundar, ordinea înscrierii.
Proiectul denumit „Consiliere, orientare profesională şi elemente de practică în ortopedia şi traumatologia pediatrică” este cofinanţat din Fondul Social European şi implementat în baza contractului POSDRU.
Valoarea proiectului se ridică la 2.142.397,50 de lei şi are o durată de 18 luni. AGERPRES