Locuinţele destinate tinerilor specialişti din Sănătate vor fi închiriate în special persoanelor din domeniu fără studii superioare, din cauza limitei de vârstă impusă de legislaţia în vigoare, susţine preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
„Alocarea apartamentelor specialiştilor din Sănătate respectă aceleaşi condiţii ca cele presupuse de alocarea apartamentelor pentru tineri, astfel că ele se acordă celor cu vârste de până la 35 de ani. Ori noi nu avem medici cu vârste mai mici de 35 de ani„, a declarat preşedintele CJ.
Teodorescu a mai spus că doreşte ca cel puţin zece apartamente din cele aproape 60 care s-au construit în municipiu pentru medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă să fie destinate exclusiv persoanelor cu studii superioare. „Direcţia de Sănătate Publică face liste, Spitalul face liste, toată lumea face liste, dar dacă respectăm legislaţia nu cred că vor încăpea acolo trei medici”, a menţionat preşedintele CJ.
Conform acestuia, autorităţile tulcene vor ca apartamentele construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) să aibă statutul locuinţelor de serviciu, iar pe unele dintre ele să le mobileze minimal, astfel încât persoanele care vor veni la Tulcea să nu fie obligate să aibă toate dotările de strictă necesitate.
„Sperăm să găsim soluţii şi pentru problema familiilor de medici care numără acum trei membri şi care locuiesc într-o garsonieră oferită de CJ”, a precizat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Tudor Năstăsescu.
El a mai spus că numărul medicilor angajaţi cu vârste mai mici de 35 de ani este foarte foarte mic.
Ca şi alte unităţi spitaliceşti din ţară, SJU Tulcea se confruntă de mai mulţi ani cu problema deficitului de specialişti. Pentru atragerea acestora în judeţ, autorităţile au încercat să le ofere diferite facilităţi, iar printre acestea se numără şi închirierea unor locuinţe noi.
ANL a finalizat recent lucrările de amenajare a 60 de unităţi de locuit pe un teren acordat de Primăria municipiului Tulcea. CJ a alocat sumele necesare pentru racordarea la utilităţi a blocului cu 60 de locuinţe, iar investiţia a fost realizată în cadrul programului dedicat specialiştilor din Sănătate. AGERPRES