Strategia UE de combatere a cancerului, care a primit miercuri aprobarea Parlamentului European, va beneficia de o finanţare în cuantum de 4 miliarde de euro din surse complementare, cum ar fi programele EU4Health, Orizont Europa şi Europa digitală, fondurile politicii de coeziune şi mecanismul de redresare şi rezilienţă, a declarat eurodeputatul Tudor Ciuhodaru, care a fost membru în Comisia specială a PE pentru lupta împotriva cancerului (BECA), ce a pregătit acest plan cuprinzător.
Fondurile vor fi ajustate la nevoile identificate de fiecare ţară, astfel încât să fie orientate în beneficiul interesului public şi al serviciilor de sănătate publică, a precizat europarlamentarul, subliniind că este prevăzut şi un sprijin financiar special pentru părinţii cu venituri mici care îşi însoţesc copilul în străinătate pentru tratament, prin revizuirea Regulamentului privind securitatea socială.
Calificând această strategie drept ”o veritabilă revoluţie în sănătate” întrucât este de natură să evite 50% din decesele provocate de cancer, Ciuhodaru a explicat că doar pentru prevenţie, screening şi depistare precoce sunt cinci soluţii noi, între care protocoale standardizate comune de screening la nivelul UE; introducerea unui program de screening pentru cancerul de col uterin, sân şi colorectal în toate statele membre care să acopere 90% din cazurile eligibile până în 2025; dezvoltarea unor noi programe de screening adaptate la risc pentru cancerul pulmonar, prostată şi monitorizarea pacienţilor cu hepatită B şi C pentru a preveni dezvoltarea cancerului.
Comisia specială pentru lupta împotriva cancerului (BECA) a PE a prezentat strategia într-un raport aprobat miercuri în plenul legislativului UE cu 652 voturi pentru, 15 împotrivă şi 27 abţineri, urmând ca aceasta să fie transpusă în legislaţiile naţionale ca orice rezoluţie europeană.
BECA, formată din 33 de membri, a fost creată în iunie 2020 şi şi-a încheiat mandatul pe 23 decembrie 2021.
Potrivit statisticilor UE, 1,3 milioane de persoane mor anual din cauza cancerului în Europa, între care 6000 de copii şi tineri, cancerul fiind a doua cauză de deces în Europa după bolile cardiovasculare şi prima cauză de deces în rândul copiilor cu vârsta de peste un an. Situaţia s-a deteriorat în timpul pandemiei, când un milion de cazuri de cancer nu au fost diagnosticate, una din două persoane cu potenţiale simptome de cancer nu au fost trimise urgent pentru diagnostic, iar unul din cinci pacienţi care suferă de cancer nu a primit la timp tratamentul chirurgical sau chimioterapia de care avea nevoie.
”E nevoie ca toţi pacienţii să beneficieze de diagnostic precoce şi să aibă acces la tratamente şi metode de îngrijire eficace, inovatoare atât pentru cancer, cât şi pentru complicaţiile şi comorbidităţile legate de cancer”, a conchis Tudor Ciuhodaru, membru în Comisia pentru sănătate publică, mediu şi siguranţă alimentară a Parlamentului European. AGERPRES