Trei medici s-au înscris la concursul organizat pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, rămas liber la sfârşitul anului trecut, după ce Adrian Strâmbeanu a demisionat din funcţie în urma unui scandal.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al SJU Ploieşti, Gheorghe Rizea, a declarat luni, la finalul perioadei de înscrieri la concursul organizat pentru funcţia de manager al unităţii sanitare, că trei medici candidează pentru post. Cei trei candidaţi Alexandru Băloi, medic de familie care, o perioadă, a ocupat funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, fiind apoi detaşat ca director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, al doilea este preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Prahova, Marius Andrei Dinu, şi al treilea Andrei Zbuchea, medic primar de chirurgie plastică la Secţia de chirurgie plastică a SJU Ploieşti.
Concursul propriu-zis pentru funcţia de manager al SJU Ploieşti va avea loc în perioada 3-14 martie şi va cuprinde două probe, respectiv cea scrisă, constând într-un test grilă de verificare a cunoştinţelor, şi susţinerea proiectului de management. Nota minimă de promovare a fiecărei probe este 7,00.
Conducerea interimară a SJU Ploieşti este asigurată de medicul Florin Puşcariu de la data de 6 decembrie, când fostul manager, Adrian Strâmbeanu, a renunţat la funcţie în urma unui scandal izbucnit după ce chirurgul Dan Oprea a făcut o serie de afirmaţii grave în presă privind desfăşurarea activităţii în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţul Prahova. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina