specialisti tg mures.jpgO echipă de specialişti de la Institutul Naţional de Cancer din Milano, condusă de dr. Marcello Deraco, împreună cu specialişti de la Clinicile de Chirurgie I şi II din Târgu Mureş, a introdus în premieră în România metoda peritonectomiei şi aparatul care produce hipertermia locoregională, care au menirea de a prelungi viaţa bolnavilor de cancer.

Cele două premiere în medicina românească au avut loc în cadrul cursului postuniversitar internaţional ”Tratamentul modern al cancerelor inoperabile, citoreducţia tumorală peritonectomia şi perfuzia intraabdominală hipertermică cu citostatice – HIPEC”, organizat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

”Cu această ocazie am introdus atât metoda peritonectomiei, cât şi aparatul care produce hipertermia locoregională. În acest sens am avut o serie de invitaţi de onoare din Europa, unul dintre cei mai prestigioşi chirurgi de calicinomatoze peritoneale fiind dl. profesor Marcello Deraco, de la Institutul Naţional de Cancer de la Milano”, a arătat conf. dr. Dorin Marian, miercuri, într-o conferinţă de presă. Prof. dr. Marcello Deraco a subliniat că o astfel de intervenţie durează până la 12 ore, este extrem de costisitoare, dar în 63% dintre cazuri durata de viaţă a bolnavului de cancer este prelungită între 12 şi 62 de luni.

Dr. Marcello Deraco, după ce a efectuat un experiment cu acest aparat pe un porc, urmează miercuri să aplice, în premieră, în România, acest tratament unui pacient de 70 de ani, care suferă de neoplasm de colon stâng. Joi, va avea loc o intervenţie asemănătoare, care se va face pe un pacient cu un neoplasm anorectal. Prof. dr. Şerban Bancu a subliniat, la rândul său, că metoda este o combinaţie între un tratament chirurgical, un tratament de extirpare sau de reducere a maselor tumorale aflate într-un stadiu avansat şi un lavaj cu o soluţie fierbinte, de 42,5 grade.


”Acest lavaj are avantajul că toate resturile şi celulele invizibile care apar în cavitatea abdominală sunt absorbite şi spălate, cu ajutorul acestui aparat care execută atât lavajul, cât şi aspiraţia lichidului pe care-l foloseşte. Între timp efectuează perfuzia de citostatice în abdomen, care la temperatura pe care îl întreţine acest aparat, are un efect mult mai bun, fiind absorbit de organism într-un ritm mult mai eficient”, a menţionat dr. Bancu. Potrivit conf. dr. Dorin Marian, ideea acestui curs post universitar a pornit de la un articol ”extrem de elogios” al unui celebru profesor american, care spune că ”această metodă de hipertemie localizată cu citostatic reprezintă noul standard terapeutic care poate să ofere şanse sporite de viaţă pacienţilor cu afecţiune neoplazică”.

Cursul de la Târgu Mureş este sprijinit de prestigioase organizaţii medicale din Europa, cum ar fi Institutul Naţional de Cancer de la Milano, Societatea de Terapii Loco-regionale Integrate în Oncologie, Forumul Mediteranean de Oncologie comparată, cea mai mare societate europeană de oncologie medicală umană şi animală, şi firma RAND- BIOTECH. AGERPRES