spit jud bistrita nasaud.jpgTransferul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud este întârziat din cauza conflictelor apărute între consilierii PDL, pe o parte, şi cei ai PSD şi PNL, pe de altă parte, în cadrul acestui for.

Preşedintele CJ Liviu Rusu (PDL) a convocat luni, de urgenţă, o şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi introducând trei dintre proiectele care nu au putut fi adoptate în şedinţa ordinară din 30 iunie, deoarece consilierii PSD şi PNL s-au abţinut de la vot: rectificarea bugetară, transferul Spitalului de Urgenţă şi desemnarea reprezentanţilor CJ în Consiliul de Administraţie al spitalului.

Convocarea s-a făcut, însă, cu o oră înainte de începerea şedinţei, motiv pentru care în sală au fost prezenţi numai 14 consilieri şi preşedintele, iar şedinţa avea nevoie de 16 reprezentanţi pentru a se putea desfăşura. Dintre consilieri, 13 erau cei ai PDL, iar unul era vicepreşedintele CJ Mihai Bumbu, membru PNL.


Reprezentantul grupului de consilieri judeţeni ai PSD, Daniel Suciu, a calificat convocarea şedinţei extraordinare drept „ilegală şi imorală”, spunând că a fost anunţat doar cu o oră înainte, iar unii dintre colegii săi se află plecaţi în concediu sau în alte zone din judeţ, astfel că le-ar fi fost imposibil să ajungă la şedinţă în timp util. Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, nu este însă îngrijorat de faptul că CJ întârzie adoptarea hotărârii prin care să se facă transferul.


„Prin lege, spitalele judeţene trec din 10 iulie în administrarea consiliilor judeţene, deci cred că s-ar putea face acest transfer şi printr-un ordin semnat de preşedinte. Oricum, sistemele de finanţare rămân exact ca înainte, nu se schimbă nimic. Noi, 80% din bani îi primim prin contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar de la CJ ar putea veni bani doar pentru investiţii şi reparaţii, lucru care s-a întâmplat şi până acum”, a declarat Buta pentru AGERPRES.

Consilierii PSD şi PNL au anunţat, la şedinţa ordinară a CJ din 30 iunie, că nu vor mai vota niciun proiect de hotărâre, dacă preşedintele Liviu Rusu nu introduce pe ordinea de zi proiectul semnat de 16 liberali şi social-democraţi, prin care aceştia solicită înfiinţarea unei comisii de analiză şi verificare a licitaţiilor organizate de această instituţie. AGERPRES