Societatea Română de Reumatologie, Liga Română contra Reumatismului, în parteneriat cu Bristol Myers Squibb, organizează în perioada 19-21 noiembrie 2013, la Hotel Howard Johnson din Bucureşti, trainingul Stanford University School of Medicine – „Arthritis Self-Management Programme”.
Arthritis Self-Management Programme, creat de Stanford Patient Education Research Center, este conceput pentru a le arăta medicilor, asistenţilor, psihologilor şi reprezentaţilor asociaţiilor de pacienţi cum să înveţe pacienţii să îşi gestioneze propria boală, să câştige încredere în sine, în capacitatea lor de a controla simptomele şi modul în care problemele de sănătate le afectează viaţa.
„Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, afecţiunile reumatismale reprezintă cea mai raportată cauză de boală la populaţia adultă. Aproape jumătate din adulţi prezintă antecedente de simptome osteoarticulare sau anomalii musculo-scheletice evidenţiabile prin examen clinic, iar 10% din populaţie prezintă din această cauză un grad de handicap motor. Tot mai mulţi tineri, adulţi şi chiar copii sunt afectaţi de bolile reumatice. Din cauza interesării unor grupe active de populaţie, bolile reumatismale prezintă un impact socio-economic major, cu costuri sociale semnificative”, declară Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, Spitalul „Sfânta Maria” Bucureşti, Preşedintele Societăţii Române de Reumatologie.
„Dincolo de cifre statistice sunt însă oameni, sunt dramele pacienţilor: vieţi distruse, cariere întrerupte, părinţi care nu se mai pot juca cu propriii copii sau care nu-i mai pot întreţine, ajungând să se considere o povară pentru familie şi societate. Aceste probleme ar putea fi evitate, prin intervenţia sistemului sanitar, dar şi a societăţii, în ansamblul ei. În România, aproximativ 200.000 de persoane sunt diagnosticate cu artrite”, explică Conf. Dr. Cătălin Codreanu, Centrul de Boli Reumatismale „Dr. Ioan Stoia” Bucureşti, Preşedintele Ligii Române contra Reumatismului.
Scopul acestui program este acela de a educa reprezentanţii din domeniul sănătăţii astfel încât aceştia să ajute la îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi emoţionale a pacienţilor în timp ce costurile îngrijirii se reduc. La „Arthritis Self-Management Programme” vor participa 20 medici, asistenţi medicali, psihologi şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi ce vor fi implicaţi în educarea pacienţilor cu poliartrită reumatoidă. Cursurile durează trei zile şi vor fi susţinute de doi renumiţi T-Traineri ai Stanford University School of Medicine: Ian Darling şi Jean Thompson.