basescu_traian.jpgPreşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la Mangalia, că, în baza raportului comisiei prezidenţiale de specialitate, va fi gata în luna octombrie un proiect de lege privind sănătatea, punctând că este nevoie de un sistem sanitar în care spitalele să nu mai fie de stat.

„Un sistem de sănătate care în 2000 era mai bun, având un buget de un miliard, decât astăzi când are 4,5 miliarde de euro buget. Deci, ceva se întâmplă acolo şi o nouă lege a sistemului de sănătate este necesară. O lege despre care eu spun că poate fi comparabilă cu Legea Educaţiei, din punctul de vedere al modului de a revoluţiona sistemul. Aş spune că sănătatea este la fel de importantă ca şi educaţia, pentru că oamenii trebuie să poată merge cu încredere la un sistem medical naţional, însă, pe legislaţia actuală, nu există niciun stimul de modernizare a sistemului de sănătate. Sper că în baza raportului comisiei prezidenţiale, un proiect de lege va fi gata în luna octombrie, spre a fi lansat în dezbatere publică şi apoi adoptat”, a declarat preşedintele Băsescu, la şcoala de vară a UNPR.

Potrivit şefului statului, România are nevoie de un sistem sanitar performant, în care să funcţioneze şi resursa privată şi în care spitalele să devină fundaţii sau societăţi comerciale.

„Ne trebuie un sistem în care spitalele să nu mai fie spitale de stat. Spitalele trebuie să devină fundaţii sau societăţi comerciale sau orice care să aibă contract cu medicii, cu asistentele medicale şi să se ştie foarte bine la ce se aşteaptă orice cetăţean când intră într-un spital. Ce prestaţii se fac gratuit, ce prestaţii sunt cu plată, cine are asistenţă gratuită, cine trebuie să-şi plătească asistenţa. Atâta timp cât vom sta cu aceste uzine de paturi şi de analize şi de diagnostice, de prea multe ori eronate, nu vom avea un sistem de sănătate performant, iar resursa privată, în afară de cea de la stat, trebuie să fie o componentă care să funcţioneze şi ea în interiorul sistemului de sănătate”, a completat şeful statului. AGERPRES