medic pacient.jpgToţi cei 168 de medici de familie din judeţul Botoşani, care sunt în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, vor intra, de la 1 aprilie, în grevă, a declarat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Botoşani, Paul Şerban.


Potrivit acestuia, medicii vor refuza să semneze contractele – cadru cu CJAS pentru anul 2011, astfel încât nu vor mai elibera reţete sau bilete de trimitere.

„Noi nu închidem cabinetele. Noi mergem la cabinete, preluăm urgenţele, dar nu vom putea să lucrăm în contract cu casa în ceea ce priveşte eliberarea de documente publice, adică reţete compensate, bilete de trimitere. În rest, noi putem să lucrăm în sistem privat”, a afirmat Paul Şerban. Medicii de familie sunt nemulţumiţi de tarifele propuse de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru serviciile prestate pentru pacienţi.

„Contractul cadru a fost deja publicat. Avem o formă de proiect de norme în care sunt publicate inclusiv valorile punctelor pentru plata serviciilor, dar nu sunt cele la care ne-am fi aşteptat. Sunt mult mai mici decât cele de anul trecut şi ne duc practic în faliment, dacă funcţionăm pe aceste norme”, a precizat Şerban. Şeful Asociaţiei Medicilor de Familie susţine că reducerea veniturilor cabinetelor medicale este nejustificată, în condiţiile în care cheltuielile de funcţionare ale acestora s-au păstrat la acelaşi nivel ca anul trecut sau sunt mai mari decât în 2010


„Noi suntem dispuşi să răbdăm cât putem de mult, pentru că nu putem accepta să se diminueze veniturile cabinetelor. Guvernul a diminuat numai salariile bugetarilor, nu şi costul carburanţilor, încălzirii, energiei electrice”, a mai declarat Paul Şerban. AGERPRES