vaccin3.jpgToate spitalele din judeţul Hunedoara situate în zonele de risc au asigurate stocurile de ser antiviperin, măsura fiind una preventivă în eventualitatea că o persoană ar fi muşcată de viperă în timpul drumeţiilor pe munte.

‘Până acum nu au fost consemnate cazuri de persoane muşcate de vipere, dar, în scop preventiv, şapte dintre cele opt spitale din judeţul Hunedoara au asigurate dozele necesare de ser antiviperin. Spitalele sunt cunoscute şi de Serviciul de Ambulanţă, pentru a se putea acţiona cu operativitate în caz de nevoie’, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Cecilia Birău.

Spitalele la care se găseşte serul antiviperin sunt cele din Deva, Hunedoara, Haţeg, Orăştie, Petroşani, Lupeni şi Vulcan. Spitalul din Brad nu deţine acest ser.

Potrivit DSP Hunedoara, pe teritoriul judeţului trăieşte vipera comună, muşcătura acesteia impunând efectuarea tratamentului cu ser antiviperin.

Ca măsuri de prevenire, specialiştii recomandă turiştilor care urcă pe traseele montate să poarte bocanci de munte, chiar dacă afară temperaturile de afară sunt ridicate. De asemenea, este bine ca turiştii să fie atenţi pe unde calcă şi să nu ridice de la sol pietre mari pentru că sub ele s-ar putea afla un şarpe. În cazul în care se intră într-o zonă cu vegetaţie înaltă, oamenii sunt sfătuiţi să lovească uşor plantele cu un băţ, pentru că în acest mod şerpii se vor speria şi se vor îndepărta de acel loc.
Anul trecut, şase persoane au fost muşcate de şerpi în judeţul Hunedoara, dintre care trei au fost muşcături de vipere. În toate cazurile victimele au primit ser antiviperin şi au trecut cu bine peste acest episod. AGERPRES