Progresele înregistrate, după decenii de luptă și de conștientizare, pe întreaga planetă în lupta cu maladii precum tuberculoza, HIV sau malaria sunt reversate de aproape o jumătate de an. Cât despre România, ea eșuează încă o dată să-și țină promisiunea de țară civilizată față de unii dintre cei mai vulnerabili dintre bolnavii săi.
Alina Dumitriu este directoarea executivă a Asociației Sens Pozitiv. Printre unii dintre cei mai vulnerabili suferinzi din România, bolnavii de HIV, Alina este numită și Farmacia Ambulantă, pentru că de 10 ani, care s-au împlinit în această lună, oferă donații de tratament antiretroviral (anti-HIV) la nivelul întregii țări, atunci când apar întreruperi în furnizarea acestuia – din cauza lipsei de fonduri, bugete nealocate la timp sau insuficiente, licitații întârziate sau managementului extrem de prost al spitalelor.
Citeşte întreaga ştire pe Libertatea.ro