Peste 1.400 de persoane, cadre medicale, asistenţi medicali, infirmieri şi alte categorii de angajaţi care lucrează în spitalele COVID din judeţul Timiş, vor primi stimulentele de risc în valoare totală de 3.637.000 de lei, aferente lunii aprilie, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş, Mariana Mocioalcă.

„Un total de 1.455 de persoane din toate categoriile de personal care lucrează în spitalele COVID din judeţ vor primi suma totală este de 3.637.000 lei. Spitalul Victor Babeş din Timişoara figurează cu 269 de persoane, Spitalul Judeţean Timişoara, cu 753 de persoane, din Spitalul Municipal Timişoara sunt 209 beneficiari, iar de la Spitalul Municipal Lugoj, 101 angajaţi. Banii le vor intra în cont miercuri, pentru serviciile aferente din luna aprilie. Mai sunt angajaţii din Unităţile de Primiri Urgenţe, dar care nu vor primi de la CJAS banii, ci probabil vor fi plătiţi de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică”, a afirmat Mariana Mocioalcă.

Ministerul Sănătăţii a finalizat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID- 19, conform OUG 43/2020.

Astfel, pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 de persoane, la nivel naţional, din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar şi rezidenţi vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut, arată un comunicat al Ministerului Sănătăţii, remis, luni, AGERPRES.

Sumele, în valoare de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unităţile să poată efectua cât mai rapid plăţile. Sumele vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.

De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unităţi sanitare de urgenţă şi de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei şi vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanţare europeană. AGERPRES