Testare COVID-19 în clinici membre AMI. Companiile pot cere la sediile lor testarea pentru angajaţi

article-big

Pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care îşi doresc să îşi testeze statusul imunologic/infecţios pentru COVID-19, clinicile Intermedicas Concierge Medical şi Policlinica Sala Palatului încep de luni, 18 mai, testarea COVID-19 la cerere, contra cost. Testarea se efectuează în ambulatoriu şi este adresată persoanelor care nu prezintă simptomatologie sugestivă de infecţie cu COVID-19.

Pentru companiile care doresc testarea angajaţilor, putem organiza recoltare de probe la sediul companiei, pentru un număr mai mare de 10 persoane. Mai multe informaţii se pot obţine telefonic, la numarul 021 222 1370.

Costul pentru un test PCR este de 350 lei, iar cel pentru anticorpi este 250 lei.

Testele PCR sunt prelucrate de către laboratorul Personal Genetics, tot clinică membră a Asociaţiei Medicilor Independenţi (AMI).

•        Testarea se face doar în baza unei programări.

•        Recoltarea se poate realiza doar în condiţiile în care pacienţii nu prezintă simptome sugestive de COVID-19. În cazul în care sunt prezente simptome, acestora li se va recomanda o consultaţie online cu unul din Concierge Doctors din cadrul Intermedicas.

•        În cazul unui rezultat pozitiv, pacientul va fi contactat de către un medic şi va fi ajutat să gestioneze această situaţie.

•        Rezulatele testelor sunt gata în 1-3 zile lucrătoare şi vor fi trimise pe email.

Bine de ştiut!

Testul serologic, testul pentru anticorpi, nu depistează prezenţa virusului, ci prezenţa anticorpilor pe care organismul uman îi dezvoltă în urma contactului cu virusul. Întrucât anticorpii nu se produc din primul moment al contactului cu virusul şi, în plus, au o curbă de creştere relativ lentă, există un interval de timp între momentul infectării şi momentul în care titrul (concentraţia) de anticorpi în sânge este suficientă, în care testul este negative, deşi virusul este prezent în organism.

PCR este testul care determină diagnosticul de boală. Poate fi făcut la cerere cu supervizarea/ recomandarea medicului, sau în urma unui rezultat pozitiv al testului serologic.

Pentru detalii suplimentare şi programări:

  • 021 222 1370 (Intermedicas Concierge Medical în Bulevardul Mareşal Averescu, nr. 15B-15C, etaj 5)
  • 0731345129 (Policlinica Sala Palatului cu două puncte de recoltare, în strada Ion Câmpineanu 23 şi Strada Dristorului 81-88).

Toate clinicile din cadrul Asociaţiei Medicilor Independenţi au implementate măsuri de triere şi protecţie atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical, în concordanţă cu reglementările actuale ale autorităţilor române.

Asociaţia Medicilor Independenţi – www.mediciami.ro este o comunitate de clinici şi cabinete medicale private, conduse de medici independenţi, ce are ca scop îngrijirea integrată a pacientului.