prostata.jpgAsociația Română de Urologie și Inițiativa pentru Sănătatea Bărbatului au lansat campania de informare „Adenom de prostată? Continuă tratamentul, trăiește-ți viața”, cu prilejul Săptămânii Europene a Urologiei. Tema din acest an este adenomul de prostată.
„Adenomul de prostată apare cu cea mai mare frecvență la vârsta de 55-60 de ani. Cu cât bărbatul înaintează în vârstă, cu atât riscul de adenom creşte. Peste vârsta de 70 de ani, un bărbat din trei suferă de adenom de prostată, iar procentul urcă la 50% la grupa de vârstă de peste 80 de ani. Adenomul de prostată are repercusiuni majore asupra calităţii vieţii bărbatului, fiind o boală evolutivă, care în timp duce la complicații. De aceea, tratamentul medical trebuie să fie început cât mai precoce şi administrat timp îndelungat”, afirmă academicianul Prof. Dr. Ioanel Sinescu, președinte al Asociației Române de Urologie.

„Simptomele de tract urinar inferior, cauzate în mare măsură de adenomul de prostată, au o prevalență de 14% la bărbații cu vârsta de 30 de ani și de 40% la bărbații care trec de vârsta de 50 de ani, la nivel european”, spune Prof. Dr. Ian Banks, președinte al European Men’s Health Forum, partener al Inițiativei pentru Sănătatea Bărbatului. „Pe măsură ce fenomenul de îmbătrânire a populației este din ce în ce mai pronunțat, devine din ce în ce mai important ca adenomul de prostată să fie detectat timpuriu și tratat eficient”.

Afecțiunile prostatei (benigne – adenomul de prostată, maligne – cancerul de prostată, și infecțioase) afectează aproximativ jumătate din populația masculină trecută de 50 de ani. Din cei peste 900.000 de pacienți români cu boli de prostată, doar un sfert se prezintă anual la medic pentru a primi un tratament. „Ce se întamplă cu ceilalți? Vor ajunge până la urmă la tratament, dar într-o fază a bolii mult mai avansată”, explică profesorul Ioanel Sinescu, punctând că „tratamentul medicamentos nu trebuie întrerupt fără consultarea prealabilă a medicului. Chiar dacă simptomele bolii au dispărut, tratamentul trebuie continuat pe o perioadă mai lungă. În caz contrar, prostata va continua să crească în dimensiuni, iar boala se poate complica printr-o retenție acută de urină sau va fi nevoie de o intervenție chirurgicală”.

După vârsta de 50 de ani, fiecare bărbat trebuie să facă o evaluare anuală a aparatului urinar și, în special, a prostatei. Principalele testări: determinarea antigenului specific prostatic (PSA) și un examen ecografic, la care se poate adăuga tușeul rectal. Dacă apar semne de tip urinare frecventă, urinare dificilă sau senzația de urinare incompletă, fără îndoială că evaluarea va trebui să fie facută chiar și înaintea vârstei de 50 ani.

Campania „Adenom de prostată? Continuă tratamentul, trăiește-ți viața” a început în mediul online, pe site-ul oficial, www.sanatateabarbatului.ro, și printr-o campanie targetată pe Facebook, și va continua în următoarele două săptămâni, fiind prevpzute și întâlniri cu medicii și cu pacienții care suferă de adenom de prostată, în marile clinici de urologie din București.