„Secolul tehnologiei”… este de departe cea mai potrivită caracteristică a secolului în care trăim, unde fiecare domeniu în parte a cunoscut o dezvoltare, aducând noi tehnici revoluționare, care ne ajută, într-un final, să ne facem viață mai ușoară. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul chirurgiei stomatologice, unde inovațiile din cabinele medicale sunt în favoarea pacientului dar și a personalului medical.
În acest context, Clinica de implantologie Dr. Lorelei Nassar a adus în România o tehnologie unică la nivel mondial, și anume implantul dentar personalizat construit digital, tehnologie fabricată în laboratoarele ultraperformante din Israel prin nanotehnologie digitalizată 3D.
Implantul dentar personalizat este un dispozitiv medical inovativ, care reprezintă în cazul multor pacienți, singură soluție viabilă de reabilitare a arcadelor dento-maxilare. Adresabilitatea acestuia este în special următoarele cazuri:
- Pacienți cu atrofie osoasă severă consecutivă bolii parodontale, edentațiilor vechi, neprotezate, extracțiilor traumatice, rezecțiilor osoase pentru tumori ale oaselor maxilare, chistectomiilor sau traumatismelor cu pierdere de substanță osoasă și dentară;
- Pacienți în vârstă, cu patologie asociată (diabet zaharat, boli cardio-vasculare, boli renale), cărora le este contraindicată o intervenție chirurgicală de lungă durata sau la care integrarea unor eventuale materiale de adiție (os autolog, bovin etc), poate să fie deficitară;
- Pacienți care își doresc o reabilitare rapidă, într-o singură etapă chirurgicală, a unor zone edentate întinse; Implantul dentar personalizat poate să fie astfel un tratament alternativ, care să substituie intervenții chirurgicale de tipul: sinus lift, implanturi zigomatice, lateralizare de nerv alveolar inferior, blocuri osoase.
“Digitalizarea stă la baza unor noi produse care ajută la reconstrucția unui zâmbet frumos, sănătos și funcțional prin proceduri minim invazive. Pentru a îndeplini cerințele actuale crescute de funcționalitate și estetică în reabilitarea arcadelor dento-maxilare, la pacienții cu edentații, diverse planurile de tratament includ adesea inserarea de implanturi dentare. Acest lucru este posibil fie când oferta osoasă a pacientului este una suficientă sau când se practică concomitent cu inserarea implantului, sau în etape succesive, intervenții chirurgicale suplimentare de augmentare osoasă. Astfel că implantul dentar personalizat construit digital este, în acest moment, soluția ideală pentru o restaurare funcțională și estetică. Implanturile dentare arată și se simt exact ca și dinții naturali, dar previn totodată resorbția osoasă și retragerea gingiei, întrucât se integrează perfect în structura osoasă”, declară doctorul Lorelei Nassar.
Mai mult decât atât, specialistul afirmă că designul implantului dentar construit digital este perfect adaptat substratului osos al pacientului, fiind realizat în perfectă concordanță cu acesta. Etapele clinico-tehnice de fabricare a implantului dentar personalizat presupun, într-o prima faza, amprentarea fidelă a câmpului protetic și realizarea unui examen imagistic CT, care vor reda cu exactitate starea țesuturilor orale ale pacientului. Pe baza acestor investigații, se realizează un model tridimensional al viitorului implant. După ce medicul chirurg verifică corectitudinea design-ului, implantul dentar va fi realizat prin sinterizare din pulbere de titan (material perfect biocompatibil). Astfel, implantul dentar personalizat va lua formă unui schelet metalic, adaptat crestei alveolare și va conține în structura lui orificiile pentru șuruburile de fixare în os, orificii de mici dimensiuni ce favorizează vascularizația și osteointegrarea și lăcașurile pentru viitoarele bonțuri protetice, orientate pentru a permite o distribuție optimă a forțelor masticatorii.
“Intervenția chirurgicală propriu-zisă de inserare a implantului dentar personalizat, se realizează cu anestezie locală, are o durată medie de aprox. 60 de minute și presupune plasarea implantului subperiostal și fixarea acestuia cu șuruburi transversale, care oferă o bună stabilitate, contribuind astfel la o integrare osoasă optimă. Finalul intervenției constă în inserarea capelor de vindecare, care sunt de asemenea personalizate și corespund nevoilor pacientului și design-ului implantului dentar. Până la realizarea lucrării protetice definitive (aproximativ 4 – 6 luni), pacientul beneficiază de o lucrare dentară provizorie, care îi va permite reluarea activităților cotidiene. Avantajele implantului dentar personalizat sunt: predictibilitatea integrării osoase, reabilitare dentară într-o singură etapă chirurgicală a unor zone edentate întinse și cu substrat osos deficitar, indicat inclusiv în cazul pacienților în vârstă, care pot beneficia pe această cale de o lucrare protetică fixă, riscuri chirurgicale și complicații ulterioare minime”, conchide dr. Lorelei Nassar.