Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că certificatul comun european propus de Comisia Europeană, va facilita reluarea liberei circulaţii între statele membre UE şi va evita, totodată, crearea a două categorii: vaccinaţi şi nevaccinaţi.

„Libera circulaţie reprezintă unul din drepturile fundamentale ale cetăţenilor Uniunii Europene. Comisia Europenă a lansat propunerea de a avea un certificat comun european, care să ateste vaccinarea, dezvoltarea naturală a anticorpilor împotriva COVID-19 sau testul PCR. Certificatul va facilita reluarea liberei circulaţii între statele membre UE. Apreciez că propunerea Comisiei Europene va evita crearea a două categorii: vaccinaţi şi nevaccinaţi, oferind totodată posibilitatea cetăţenilor să opteze asupra modului în care atestă că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus. Revenirea la normalitate depinde doar de noi, de disciplina noastră şi de modul în care alegem să ne comportăm. Ştiu cât de nerăbdători suntem cu toţii pentru a călători, însă să nu uităm că sănătatea trebuie să fie întotdeauna pe primul loc”, a afirmat Nelu Tătaru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că propune crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Documentul ar urma să conţină numele, data naşterii, seria de paşaport sau carte de identitate şi, după caz, datele despre vaccinare, testare sau boală. AGERPRES