A treia ediţie a evenimentului va avea loc în data de 24 februarie 2024, în intervalul orar 10.00 – 22.00, în incinta City Mall Târgu Mureş, şi va reuni reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti din cadrul UMFST „G.E. Palade”.


Studenţii prezenţi vor împărtăşi experienţa lor la UMFST, care nu se rezumă doar la activităţi didactice, ci implică şi o mulţime de activităţi sociale şi oportunităţi de dezvoltare personală, se arată într-un comunicat.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate activităţile şi proiectele Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, ale Organizaţiei Studenţeşti de Medicină de Urgenţă, ale Organizaţiei Studenţeşti de Medicină Dentară, ale Asociaţiei Studenţilor Farmacişti, ale Asociaţiei ELSA Târgu Mureş, precum şi ale Asociaţiei Studenţilor Basarabeni Mureş.

Participanţii vor afla oferta educaţională pentru anul 2024-2025 a facultăţilor de Medicină, Medicină în Limba Engleză, Medicină Dentară, Farmacie, informaţii privind procedura de preadmitere, calendarul admiterii etc.

Oportunităţile Eramsus vor fi prezentate de voluntarii Erasmus Student Network, iar Asociaţia studenţească ESTIEM va completa programul cu alte prezentări atractive.

Vor avea loc şi momente artistice susţinute Orchestra Universităţii, precum şi tombole cu premii.

Programul va fi următorul:

  • Asociaţia Studenţilor Basarabeni: 10.00 – 13.00, 18.00 -21.00;
  • Asociaţia Studenţilor Farmacişti, Asociaţia ELSA, Organizaţia Studenţească de Medicină de Urgenţă: 10.00 – 22.00;
  • Erasmus Student Network: 10.00 – 20.00;
  • Liga Studenţilor din Târgu Mureş: 10.00 – 12.00, 14.00 – 16.00, 20.00 – 22.00;
  • Orchestra Universităţii va concerta de la ora 11.00 şi de la ora 17.00;
  • Organizaţia Studenţească de Medicină Dentară: 12.00 – 14.00, 17.00 – 19.00.

 

Sursă foto: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie