Sute de elevi din Harghita sunt aşteptaţi, în perioada următoare, să participe la cursuri de prim ajutor, organizate de Asociaţia Transylvania Rescue Team, împreună cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi finanţate de Consiliul Judeţean Harghita.
Directorul SAJ Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat că proiectul intitulat „Introducerea tinerilor în însuşirea elementelor de bază ale primului ajutor” se derulează în această toamnă şi vizează familiarizarea elevilor din ciclul gimnazial cu măsurile de prim ajutor în diferite situaţii.
Aceştia vor fi învăţaţi cum să apeleze corect numărul de urgenţă 112, cum se face resuscitarea cardio-pulmonară sau cum se acordă primul ajutor în caz de hemoragii, arsuri, fracturi, luxaţii sau stare de leşin, „situaţii cu care se pot întâlni în fiecare zi”.
Dr. Peter Szilard a precizat că aceste cursuri vor fi interactive, voluntarii urmând să răspundă la toate întrebările adresate de elevi.
Potrivit sursei citate, copiii sunt foarte deschişi la astfel de informaţii, iar predarea măsurilor de prim ajutor ar trebui să fie obligatorie în şcoli.
„Ştiu că este o iniţiativă a Consiliului Judeţean ca în planul şcolar să fie introduse nişte ore de prim ajutor. Ar fi bine-venite. Eu cred că ar trebui să fie obligatorie predarea cursurilor de prim ajutor în şcoli, pentru că vedem tinerii ce viaţă trăiesc şi (…) dacă este vorba de un caz mai grav sunt bine-venite cunoştinţele medicale”, a declarat şeful SAJ Harghita.
Acesta a spus că există interes şi din partea profesorilor, care sunt aproape tot timpul în preajma copiilor, atât la şcoală, cât şi în excursii sau tabere şcolare.
„Vrem să ajungem la cât mai multe şcoli unde să ţinem cursuri de prim ajutor pentru elevi. Vom trimite invitaţii şi sperăm că vor fi cât mai multe şcoli interesate de proiectul nostru”, a menţionat dr. Peter Szilard.
Acesta a apreciat în mod deosebit contribuţia colegilor săi de la SAJ Harghita, dar şi a voluntarilor Transylvania Rescue Team, la derularea proiectului şi a mulţumit pentru susţinerea financiară acordată de Consiliul Judeţean, fără de care nu se pot derula aceste activităţi.
Preşedintele Transylvania Rescue Team, Csiszer Csaba, a subliniat că este foarte important ca elevii să ştie cum să acorde corect primul ajutor, pentru a veni în sprijinul celor din jur, şi a punctat că există deschidere din partea copiilor pentru astfel de informaţii.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a spus că instituţia pe care o conduce are ca obiectiv „construirea unui judeţ în siguranţă”, iar astfel de proiecte servesc acestui scop.
Borboly a anunţat că a iniţiat încheierea unui protocol cu toate instituţiile implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel încât să se predea în şcoli cursuri de gestionare a situaţiilor de urgenţă, adaptate diferitelor categorii de vârstă.
„Prin copii, tineri se poate ajunge şi la părinţi şi la bunici şi printr-o astfel de abordare eu cred că vom reuşi să salvăm foarte multe vieţi şi să prevenim foarte multe accidente”, a afirmat Borboly Csaba.
Consiliul Judeţean finanţează şi un alt proiect derulat de trei ani de Asociaţia Transylvania Rescue Team şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean, intitulat „Maratonul Sănătăţii pentru Tineri”, în cadrul căruia voluntarii merg în localităţi şi predau cursuri de prim ajutor.
Numai în acest an, peste o mie de persoane, din 14 localităţi ale judeţului, au participat la cursuri de prim ajutor.
Şeful SAJ Harghita, dr. Peter Szilard, a precizat că se doreşte ca acest proiect să fie implementat şi anul viitor, pentru că aşa se poate veni în sprijinul celor care au nevoie de ajutor.
El a mai adus în discuţie o modificare implementată recent în apelarea numărului de urgenţă 112, explicând că multe dintre apelurile făcute de locuitori din Harghita sunt preluate de Braşov sau Covasna, ceea ce face ca timpul de intervenţie să se prelungească.
Dr. Peter Szilard a menţionat că va face o statistică a acestor situaţii şi va informa Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
„Deci, acum este un fel de regionalizare, să zic aşa. Şi chiar astăzi dimineaţa (miercuri – n.r.) au povestit colegii că se întâmplă ca tu să suni la 112, intră Braşovul, Braşovul transferă la Covasna şi Covasna transferă la noi, ceea ce înseamnă timp pierdut. Deci vrem să testăm, chiar astăzi am spus să avem o evidenţă despre cazurile care sunt transferate şi trebuie să anunţăm DS-ul (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă), pentru că viaţa locuitorilor din Harghita, pot să spun, că poate să fie în pericol. Deci, dacă cineva face un stop (respirator – n.r.) şi chemi Ambulanţa şi se transferă apelul de la unul la celălalt, timpul de apel se prelungeşte”, a mai spus şeful SAJ Harghita. AGERPRES