spit jud tm.jpgLa Spitalul Judeţean Timişoara a demarat, luni, subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, iar Unitatea Regională de Management Vest (URM-V) va organiza şi sesiuni de instruire legate de desfăşurarea acestui subprogram.

‘La ora actuală, numărul femeilor care se adresează medicilor specialişti pentru recoltarea unui frotiu Babeş-Papanicolaou este destul de mic. De aceea, este salutară o acţiune organizată, care să implice mai multe specialităţi medicale. În acest sens, pionul principal este medicul de familie, care are înscrisă în lista proprie un număr de paciente care pot fi invitate în screening în mod organizat şi care cunoaşte toate probleme lor de sănătate. Mobilizarea pacientelor conduce la posibilitatea recoltării unui frotiu, precum şi citirea şi interpretarea lui de către specialişti în acest domeniu”, a declarat presei Elena Bernad, medic primar obstetrica-ginecologie din cadrul Clinicii de Obstetrică – Ginecologie ‘Bega’ a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Subprogramul reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale ce se va derula pe o perioadă de 5 ani.

Anual, în România sunt diagnosticate cu cancer de col uterin peste 3.400 de femei. Această patologie reprezintă o problemă de sănătate publică cu importante costuri sociale având în vedere incidenţa crescută, cancerul de col uterin fiind a doua cauză de mortalitate prin cancer în România.

”Pacientele care pot beneficia gratuit de această recoltare sunt cele care au depăşit vârsta de 25 de ani, cu condiţia să nu fi fost diagnosticate sau operate vreodată pentru vreo forma de neoplasm genital şi să nu prezinte absenţa congenitală a colului uterin’, a adăugat Elena Bernad.

În data de 5 septembrie, între orele 13,00-15,00 în Amfiteatrul A al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara va avea loc prima sesiune de instruire, care se adresează furnizorilor de servicii medicale din judeţul Timiş.

De asemenea, vor mai fi organizate sesiuni şi în celelalte unităţi sanitare cu paturi care organizează screeningul în celelalte judeţe din regiune: 6 septembrie între orele 11,00-13,00 la Spitalul Municipal ‘A. Simionescu’ Hunedoara, în aceeaşi zi, dar între orele 15,00-17,00 la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pe 10 septembrie, între orele 11,00-13,00 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, iar în data de 11 septembrie între orele 13,00-15,00 la Spitalul Orăşenesc Ineu.
Cu această ocazie se vor discuta aspecte legate de demararea în cele mai bune condiţii a Programului în judeţele vizate şi, totodată, vor fi împărţite formularele FS1 pe baza cărora se va desfăşura screeningul. AGERPRES