Studiul de fezabilitate pentru noul spital din Braşov, a cărui construcţie ar urma să fie finanţată prin Programul Naţional de Rezilienţă şi de Relansare, va trebui să fie finalizat până în aprilie anul viitor, iar contractele pentru proiectare şi execuţie să fie semnate până în decembrie 2022, astfel încât unitatea spitalicească să poată fi dată în funcţiune până în 2026, a declarat primarul Braşovului, Allen Coliban, după o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene.

„Astăzi (luni – n.r.) am avut o întâlnire la Consiliul Judeţean Braşov, convocată de Ministerul Fondurilor Europene, pe tema spitalelor ce vor fi finanţate prin Programul Naţional de Rezilienţă şi de Relansare. Practic, a trebuit să dăm o actualizare a stadiului proiectului. Eu am prezentat faptul că avem un studiu de prefezabilitate, că avem o situaţie destul de avansată a lucrărilor de pregătire pentru racordarea la utilităţi şi că ne aflăm în grafic cu calendarul de execuţie a studiului de fezabilitate. (…) La această întâlnire au participat şi reprezentanţii mai multor autorităţi publice, cum ar fi cei ai consiliilor judeţene Alba şi Bihor. Practic, fiecare autoritate publică locală care doreşte să beneficieze de această finanţare a trebuit să prezinte stadiul proiectului. O parte dintre aceste proiecte sunt doar în fază incipientă; din punctul nostru de vedere, proiectul Braşovului este într-o fază avansată”, a afirmat Coliban.

Conform edilului, săptămâna aceasta „este decisivă pentru a trage concluziile cu privire la fazele implementării, la modul de finanţare şi la dimensiunea noului spital”.

„Ministerul Fondurilor Europene ne-a cerut ca studiul de fezabilitate să fie gata până în luna aprilie a anului viitor, iar tot ceea ce înseamnă proiectare şi execuţie, inclusiv contractele, să fie semnate până în decembrie 2022, urmând ca lucrările să trebuiască a fi finalizate până în luna august 2026. Acesta este cadrul larg de timp în care ne vom desfăşura activitatea în cadrul acestui proiect. (…) Până la finalul acestei săptămâni ar trebui să ştim care este numărul total de paturi ce vor face parte din acest spital şi care vor fi dezafectate, mutate din structura actuală de pavilion”, a precizat edilul.

Este cea de-a doua întâlnire pe care noul primar al Braşovului o are pe tema spitalului regional, după cea de săptămâna trecută, cu Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii BERD, care finanţează realizarea studiului de fezabilitate şi a documentaţiei pentru parteneriat public-privat pentru construcţia noului spital.

În cadrul respectivei întâlniri, Coliban a abordat chestiunea referitoare la spitalele care vor fi închise odată cu deschiderea noii unităţi medicale, precum şi numărul de paturi pe care le va avea acest spital, în acest sens făcând o paralelă cu proiectul spitalului de la Sibiu, care, la un număr mai mic de locuitori, are aproximativ acelaşi număr de paturi ca şi propunerea pentru spitalul din Braşov.

Sursa citată a menţionat că proiectele de investiţii publice aferente domeniilor care vor fi finanţate în cadrul PNRR trebuie să respecte cumulativ mai multe condiţii, printre care să fie proiecte mature, cu un grad avansat de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice şi cu angajamente ferme din partea beneficiarilor finali de încheiere a contractelor de achiziţie publică sau a contractelor sectoriale, după caz, până la sfârşitul anului 2022 pentru minimum 70% din valoarea alocată sub formă de grant, respectiv la sfârşitul anului 2023 pentru restul valorii alocate sub formă de grant. AGERPRES