Epidemia noului coronavirus ar fi început încă de la mijlocul lui septembrie, iar Wuhanul ar putea să nu fie locul în care a apărut, susţine un cercetător care examinează originea bolii, relatează Newsweek.

Geneticianul Peter Forster de la Universitatea britanică Cambridge coordonează un proiect de cercetare cu obiectivul de a înţelege procesele istorice care au condus la pandemia covid-19. El şi echipa sa speră să găsească prima persoană care a contractat virusul şi care a fost sursa epidemiei iniţiale.

Prin analizarea reţelelor, ei au cartografiat răspândirea virusului – inclusiv mutaţiile genetice pe care le-a suferit, în timp ce s-a deplasat din China către Australia, Europa şi restul lumii. Cercetătorii au creat o analiză de reţea, folosind peste 1.000 de genomuri de coronavirus. Aceasta include data infectării pacienţilor şi ”tipul” de virus cu care a fost infectată persoana respectivă.

Există trei tipuri de virus – A, B şi C. Tipul A este cel mai apropiat de coronavirusul descoperit la lilieci şi ar fi genomul de origine al virusului uman. Acest tip a fost descoperit la chinezi şi la americani, şi prezintă versiuni cu mutaţii la pacienţi din Australia şi Statele Unite. Însă tipul A nu a fost descoperit la majoritatea cazurilor din Wuhan, oraşul din China în care s-a descoperit pentru prima dată covid-19. În schimb, la Wuhan, majoritatea persoanelor sunt infectate cu virus de tip B. Cercetătorii sugerează că a avut loc un ”eveniment fondator” în privinţa tipului B la Wuhan. Tipul C – ”fiica” tipului B – a fost identificat la primele cazuri în Europa, dar şi în Coreea de SUd, Singapore şi Hong Kong – însă pare absent în China continentală.

Potrivit datelor culese de către Forster şi colegii săi, epidemia coronavirusului pare că a început undeva între 13 septembrie şi 7 decembrie. ”Acest model presupune o rată a mutaţiilor constantă, însă lucrurile nu par să stea aşa, iar timpul estimat ar putea fi, astfel, eronat”, a declarat Forster pentru Newsweek. “Însă aceasta este cea mai bună ipoteză pe care o putem face pentru moment, până analizăm alte eşantioane de la pacienţi, depozitate în spitale în 2019”, subliniază el.

Este posibil ca epidemia să nu fi apărut în Wuhan, deoarece toate virusurile izolate aici erau – până la 17 ianuarie – de tip B. În provincia Guangdong, situată la aproximativ 805 kilometri de Wuhan, şapte din 11 virusuri izolate erau de tip A. ”Acest număr de cazuri este mic, pentru că sunt disponibile puţine genomuri în faza iniţială a epidemiei, înainte ca transhumanţa de Anul Noul chinezesc, până în 25 ianuarie, să înceapă să amestece schemele geografice”, declară Forster.

Identificarea sursei originale a virusului, subliniază Forster, este necesară pentru ca acest lucru să nu repete. Înţelegerea diverselor tipuri de virus şi a rolului lor în răspândirea covid-19 este ”una dintre problemele de examinat urgent”, insistă el.