Insuficiența cardiacă (IC) este un sindrom clinic frecvent asociat cu morbiditate și mortalitate ridicate și o problemă majoră de sănătate publică, cu o prevalență de peste 26 de milioane de oameni în întreaga lume (1). Mai jos câteva date statistice concludente:

  • În SUA și în Europa, prevalența IC variază de la 1,1% la 2,2% (2);
  • Cea mai mare prezență IC este la persoanele cu vârsta peste 65 de ani, care reprezintă mai mult de 80% din decese în SUA și în Europa (3);
  • Se crede că probabilitatea de a dezvolta IC pe parcursul intregii vieți este de unu la cinci;
  • În ciuda progreselor recente în diagnostic și tratament, IC are în continuare o rată substanțială de morbiditate și mortalitate, cu rate de mortalitate măsurate pe 5 ani care sunt, în unele cazuri, comparabile cu cele ale unor tipuri de cancer cu pronostic negativ;
  • În plus, IC este o cauză principală a spitalizării și readmisiei spitalicești la nivel mondial (o rată de spitalizare la IC de 2,8 pacienți la 1000, ceea ce reprezintă 1-4% din toate spitalizările din SUA și Europa) (4);
  • Mai mult, ratele de readmisie dupa 30 de zile ale pacienților cu IC variază de la 19% la 25% și au fost raportate a fi de până la 50% pe un termen de 1 an (5);
  • Un studiu italian amplu (6) la care au participat opt ​​regiuni a arătat cum, în 2017, numărul de readmisii spitalicești la 1 an de la prima externare pentru insuficiență cardiacă a fost de aproximativ 48%, cu o rată a mortalității, tot după 1 an, de aproape 19%.

Având în vedere toate acestea, una dintre cele mai dificile probleme pentru sistemele de asistență medicală în zilele noastre este găsirea unor modalități inovatoare de a reduce ratele ridicate de internare și readmisie la spital la pacienții cu IC, un alt obiectiv fiind reducerea ratei mortalității.

Asistență medicală prin mijloace digitale, monitorizare la distanță și telemedicină pentru tratarea proactivă a Insuficienței Cardiace

Monitorizarea și gestionarea corectă a a simptomelor, comportamentului și parametrilor medicali la pacienții cu IC este considerată critică pentru a reduce cauzele comune de re-spitalizare, care poate duce la o eficiență scazută a procesului de furnizare a asistenței medicale și la creșterea costurilor pentru pacienți și pentru societate / furnizorii de servicii de sănătate.

Prevenirea agravării insuficienței cardiace ar putea fi obținută prin monitorizarea de la distanță și telemedicină dublată prin promovarea implicării active a pacientului în monitorizarea stării de sănătate.

Unele studii au arătat că unele acțiuni care vizează îmbunătățirea urmăririi pacienților cu IC după externarea din spital, în special, monitorizarea periodică a simptomelor, parametrilor vitali și altor parametri medicali și analiza, eventual revizuirea regulată a terapiei de tratament farmacologic, sunt legate de o scădere semnificativă a ratelor de readmisie spitalicească.

În acest context, costurile legate de organizarea sistematică dar manuală a monitorizării pacienților după externarea din spital au împins dezvoltarea sistemelor de monitorizare la distanță a variabilelor clinice, cum ar fi tensiunea arterială, saturația de oxigen, frecvența cardiacă, electrocardiograma și presiunea intracardiacă sau pulmonară.

Una dintre barierele principale în calea telemonitorizării este aderarea pacienților la sistem (respectarea indicațiilor de monitorizare și raportare simptome și parametri). Într-un studiu efectuat, 14% dintre pacienții repartizați la telemonitorizare nu au folosit niciodată sistemul și până în ultima săptămână a perioadei de studiu, doar 55% dintre pacienți utilizau încă sistemul de cel puțin trei ori pe săptămână așa cum era planificat (7). Deoarece o aderență adecvată este crucială, îmbunătățirea aderenței reprezintă un element cheie pentru a obține rezultate tangibile. Acest rezultat ar putea fi obținut prin combinarea monitorizării (automate) de la distanță cu un Serviciul Clienți pentru Pacienți, furnizat de personal uman (asistente medicale aflate în contact direct cu pacienții prin voce / apel video). O combinație de asistență telefonică structurată furnizată de personal uman specializat și telemonitorizare automatizată a demonstrat o reducere a mortalității și a spitalizării legate de IC.

Ce și când trebuie monitorizat?

Descoperire precoce, diagnostic inițial și simptome pentru insuficiență cardiacă

Pentru un diagnostic precoce al insuficienței cardiace, trebuie avute în vedere următoarele simptome, în sensul recunoașterii apariției modificărilor în reacția la efort:

  • obosealăîn urma activităților care erau tolerate anterior fără probleme: urcarea scărilor, mersul pe jos, activități gospodărești, etc.
  • dificultăți de respirație resimțită noaptea, în poziție culcat pe spate (ceea ce duce instinctiv la ridicarea capului prin adăugarea de perne)
  • edem (umflarea picioarelor)
  • reducerea capacității de atenție, concentrare, somnolență diurnă, astenie, depresie

Ghidul din 2016 al Societății Europene de Cardiologie pentru diagnosticul și tratamentul insuficienței cardiace acute și cronice recomandă pentru prima dată „monitorizarea la distanță” a pacienților cu IC.

În 2017, Oxford Academic a publicat rezultatele unui proiect integrat de telemonitorizare la domiciliu și monitorizare la distanță a menținerii regimului activ de exerciții fizice la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică și comorbidități pulmonare (boli pulmonare obstructive cronice), care au dovedit eficacitatea în creșterea capacității funcționale, calitatea vieții și reducerea re-spitalizărilor și a mortalității.

La pacienții cu IC, telemonitorizarea se concentrează în principal pe prezicerea episoadelor acute de decompensare care sunt de obicei asociate cu congestia cu lichide și necesită ajustarea terapiei. Ghidurile de practică clinică privind IC cronică recomandă măsurători zilnice ale greutății și includ o alertă de avertizare atunci când se observă o greutate crescută de peste 0,9 kg (2 lbs) într-o zi. În comparație cu îngrijirea obișnuită (vizite programate la fiecare 4 luni), a fost observată o reducere semnificativă a vizitelor de urgență la pacienții monitorizati la distanță.

Pe lângă măsurarea zilnică a greutății, o asistentă poate recurge la o evaluare recurentă la fiecare 14 zile (frecvența poate fi ajustată în urma unor constatări specifice) pentru a evalua următoarele simptome:

  • dispnee / oboseală;
  • progresia edemelor;
  • respectarea regimului alimentar prescris;
  • respectarea medicației;
  • respectarea regimului de activitate fizică recomandat

Pe baza datelor monitorizate, asistenții medicali din Centrul de Asistență a Pacienților ar putea modifica doza diuretică și recomandă o consultație medicală neprogramată (este posibilă și consultarea virtuală).

Auto-monitorizarea la domiciliu ar putea consta în activități de auto-măsurare facute de pacient o dată / de două ori pe zi pentru greutate, tensiune arterială, ritm cardiac, starea de sănătate / de bine (autoevaluare) cu dispozitive medicale automatizate care trimit automat (bluetooth) citirile către aplicație și care trimit alertele pentru datele în afara valorilor normale la un centru de monitorizare specializat în cardiologie. Reguli și notificări inteligente ar putea fi implementate informând pacientul și medicul despre necesitatea modificării terapiei de tratament farmacologic, spitalizarea sau accesul la camera de urgență.

 

Asistenții medicali / personalul din Centrul de Asistență a Pacienților pot apela de asemenea (audio și video), pacienții care au încetat să transmită date pentru a stabili de ce și pentru a-i încuraja să reia monitorizarea zilnică.

O mențiune specială este necesară pentru programele de reabilitare la domiciliu pentru pacienții cu insuficiență cardiacă. Un studiu din 2015 a arătat cum conformitatea cu recomandarile de activitate fizica a fost semnificativ superioară și s-a menținut la un procent ridicat timp de cel puțin 12 luni, iar  numărul de re-spitalizări a fost redus dacă pacienții au participat la un program de reabilitare centrat pe activitate fizică cu monitorizare de la distanță a aderenței la recomandări.

Alte studii au arătat eficiența monitorizării la distanță pentru a promova terapia prin activitate fizică la pacienții cu insuficiență cardiacă stabilă. La pacienții cu insuficiență cardiacă stabilă, antrenamentele pot îmbunătăți calitatea vieții, simptomele, capacitatea de efort și pot reduce spitalizările. În acest context, tele-reabilitarea este o modalitate de îmbunătățire a aderenței și o modalitate practică de a promova antrenamentele fizice regulate la pacienții cu IC stabilă. Un studiu cu privire la tele-reabilitare la pacienții cu IC a arătat că un program de reabilitare telemonitorizată de 8 săptămâni la domiciliu bazat pe antrenamentul prin mers a fost la fel de eficient ca un program de reabilitare cardiacă standard bazat pe ambulatoriu și a oferit îmbunătățiri semnificative în calitatea vieții.

 

STATUS, o soluție conectată și mobilă pentru gestiunea proactivă a stării de sănătate prin mijloace digitale

STATUS este o soluție digitală, mobilă, de ultimă generație, construită pentru a duce interacțiunea dintre pacient si industria de sănătate la următorul nivel, cu impact direct în creșterea calității actului medical, acces îmbunătățit la serviciile medicale pentru pacienți și o experiență mai bună pentru pacient în ceea ce privește interacțiunea cu sistemul medical;

STATUS este o soluție orientată pe automatizare, pe reducerea activităților manuale si pe sprijinirea cadrelor medicale de a se concentra pe activități proactive, cu valoare maxima pentru pacienți, cu impact direct în creșterea calității actului medical, în reducerea costurilor si creșterea veniturilor pentru furnizorii de servicii medicale;

STATUS este o soluție deschisă, conectată, construită pe principiul integrării (echipamente medicale, dispozitive purtabile, sisteme existente de tip HIS / CIS / PACS / EHR) și al consolidării datelor medicale din surse multiple, fiind orientat pe adăugarea de valoare și NU pe înlocuirea sistemelor existente.

 

Descoperă mai mult legat de platforma STATUS pentru următorul nivel de servicii de sănătate!

 

Note:

  1. Ambrosy, AP, GC Fonarow, J Butleret al. The global health and economic burden of hospitalizations for heart failure, 2014
  2. Timothy Cox, Jeremy Dwight. Oxford Textbook of Medicine: Cardiovascular Disorders. Oxford University Press, 2016.
  3. Hoes AW, Mosterd A, Grobbee DE. An epidemic of heart failure? Recent evidence from Europe. Eur Heart J
  4. Cowie MR, Anker SD, Cleland JGF. Improving care for patients with acute heart failure. Oxford PharmaGenesis 2014
  5. Jencks SF, Williams MV, Coleman EA. Rehospitalizations among patients in the Medicare fee-for-service program. N Engl J Med. 2009
  6. GF Gensini, C Alderighi, R Rasoini, M Mazzanti, Value of Telemonitoring and Telemedicine in Heart Failure Management. Cardiac Failure Review, 2017
  7. Sarwat I Chaudhry 1, Jennifer A Mattera et al. Telemonitoring in Patients With Heart Failure. The New England Journal of Medicine, 2010