Că au avut pacienţi mulţi sau puţini, spitalele COVID sau suport-COVID au funcţionat, au consumat şi au primit banii necesari poate mai repede ca niciodată. Acum managerii cer să-şi poată deschide, din nou, porţile pentru pacienţii non-COVID. Cât e cheltuiala.
Deşi numărul de pacienţi COVID-19 s-a micşorat evident în ultima lună, plătim încă sume colosale pentru spitalele blocate din cauza pandemiei.
Tratarea COVID-19 costă mult, protecţia personalului costă de asemenea, iar spitalele publice care tratează patologia COVID-19 sunt plătite la nivelul cheltuielilor generate de activitate, indiferent de serviciile contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Situaţia ar mai putea dura până la 31 martie 2021, însă managerii de spitale încep, unul câte unul, să ceară culoare verzi pentru restul pacienţilor. E vorba chiar şi de managerii spitalelor care tratează aproape exclusiv pacienţi COVID.
Materialul integral pe adevarul.ro