Spitalul Municipal Mangalia a achiziţionat, recent, cu fonduri de la Consiliul Local, aparatură medicală în valoare de 2 milioane de lei pentru Secţia Terapie Intensivă şi alte activităţi specifice în perioada crizei epidemiologice, informează un comunicat de presă transmis de către administraţia locală.

Potrivit sursei citate, au fost achiziţionate: opt monitoare funcţii vitale, şase electrocardiografe, cinci ventilatoare, zece injectomate, zece aparate concentrator de oxigen, zece lămpi UV, un defibrilator sau un ventilator de ventilaţie noninvaziv.

Aparatura şi echipamentele medicale nou intrate în dotare contribuie la eficientizarea actului medical şi intervenţia promptă în tratarea bolnavilor cu patologii complexe, precizează comunicatul Primăriei Mangalia.

Spitalul din Mangalia are 15 paturi la Terapie Intensivă, iar pe fiecare secţie s-a amenajat câte un izolator pentru preluarea cazurilor COVID-19, dacă va fi nevoie.

”Aparatura medicală recent achiziţionată ajută mult, mai ales în sălile de operaţie şi post-operator, precum şi pentru intervenţia asupra bolnavilor oncologici. În prezent, dacă un pacient suspect de SARS-CoV-2 prezintă o urgenţă majoră chirurgicală, el poate fi tratat în siguranţă, în Spitalul Municipal Mangalia, ulterior putând fi tratat pentru patologia COVID-19, în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa”, mai menţionează comunicatul municipalităţii din Mangalia. AGERPRES