Spitalul Municipal Câmpina (SMC) va redeveni, de marţi, 7 septembrie, unitate suport COVID, internările în cazul pacienţilor non-COVID fiind sistate, a declarat, joi, pentru AGERPRES, managerul unităţii, Călin Tiu.

Spitalul a fost unitate suport COVID din aprilie 2020, iar de la 1 iulie s-a deschis parţial şi pentru alte cazuri. În cadrul unei şedinţe care a avut loc, joi, cu privire la gestionarea valului 4 al pandemiei, s-a decis că spitalul va redeveni unitate suport.Toate articolele

Astfel, SMC va asigura 76 de paturi COVID, dintre care 10 pentru terapie intensivă, iar 13 pentru copii.

În continuare va rămâne deschisă secţia de recuperare medicală din cadrul spitalului, care funcţionează într-un spaţiu separat de sediul principal.

Conform ultimei raportări publicată, luni, de către Instituţia Prefectului cu privire la situaţia infectărilor cu SARS-CoV-2 în judeţul Prahova, se înregistrau 280 de cazuri active la zi, cu 129 de persoane internate în spital, dintre care 11 la ATI. Incidenţa cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din judeţ, calculată la 1.000 de locuitori, era de 0,39. AGERPRES