Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” ar putea fi comasat cu cel Municipal, finanţat de administraţia locală, dacă se va ajunge la o înţelegere între Ministerul Apărării Naţionale şi Primăria Timişoara, a declarat luni consilierul local dr. Ciprian Bogdan.

„Ţinând cont de faptul că avem probleme foarte mari cu spaţiile din Spitalul Municipal, o comasare cu cel Militar ar rezolva, pentru moment, o parte din neajunsuri. Voi ridica problema, în Consiliul Local, pentru demararea unor negocieri cu Ministerul Apărării, deoarece ar fi un lucru convenabil, mai ales că cele două unităţi spitaliceşti sunt foarte apropiate”, a precizat Bogdan.

Din cauza faptului că numărul cadrelor militare s-a redus foarte mult în judeţ, după aderarea ţării noastre la NATO, Spitalul Militar din Timişoara nu mai tratează, exclusiv, această categorie socială, ci primeşte şi civili, iar dotările unităţii sunt performante. ‘Este, oarecum, paradoxal, deoarece, Spitalul Militar dispune de un spaţiu generos, în timp ce Municipalul este răspândit în mai multe locaţii din oraş, revendicate. Despre construirea unui nou sediu pentru Municipal nu se mai pune problema, de vreme ce pe fostul spaţiu destinat unui astfel de obiectiv se construieşte Institutul Oncologic’, a argumentat consilierul local. Multisecularul Spital Militar din Timişoara este declarat monument istoric şi se află în zona ultracentrală a oraşului.

Începuturile acestuia se leagă de istoria armatei austriece. După 164 de ani de stăpânire otomană, în care populaţia locală nu a putut beneficia de servicii medicale, noii stăpânitori ai Banatului (primul guvernator, Contele de Mercy, Griselini şi Împăratul Josef al II-lea) considerau că ar fi bine ca aici să se construiască un aşezământ de sănătate, mai ales că epidemiile de holeră, ciumă, sifilis şi malarie bântuiau în zonă, afectându-le militarii şi populaţia colonizată aici. Costurile au depăşit câteva sute de mii de florini. În 1757, se finalizează Spitalul de Regiment, clădirea iniţială având numai parterul şi subsolul, etajul fiind construit ulterior.

Capacitatea de 300 de paturi avea să se dovedească, în curând, insuficientă pentru a absorbi numărul mare de bolnavi, mai ales la terminarea campaniilor, când numărul răniţilor depăşea 2.500. În Spitalul Militar erau îngrijite şi soţiile militarilor, iar medicii militari erau obligaţi să asiste femeile militarilor la naştere, dar şi civili. Din august 1944, activitatea Spitalului a fost deosebit de intensă, el devenind un adevărat spital de campanie, unde erau trataţi şi prizonierii de război. În prezent, spitalul dispune de secţii de medicină internă şi chirurgie. AGERPRES