Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” a achiziţionat, pentru depistarea precoce a cancerului de sân, un sistem integrat de investigaţii imagistice, compus dintr-un mamograf digital cu tomosinteză şi ecograf performant, cu modul de ecografie dedicat explorării acestui tip de ţesut moale.

„La finalul anului trecut, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ a gândit o strategie de screening a pacientelor care se adresează specialiştilor noştri, sens în care a fost achiziţionat un sistem integrat de investigaţie imagistică a sânului, compus dintr-un mamograf digital cu tomosinteză şi ecograf performant, cu modul de ecografie dedicat explorării acestui tip de ţesut moale”, se arată într-un comunicat de presă al unităţii medicale.

Potrivit sursei citate, infrastructura tehnică şi soft-urile instalate ajută la depistarea precoce a cancerului înainte ca acesta să fie într-un stadiu avansat şi chiar înainte de a apărea primele semne clinice ale patologiei oncologice.

Cu sprijinul acestei tehnologi moderne vor putea fi făcute, în condiţii de maximă acurateţe şi siguranţă, manevre de diagnostic, conform ultimelor protocoale moderne, aplicate la nivel internaţional, de depistare precoce a tumorilor de sân, cum ar fi puncţia mamară ghidată ecografic şi mamografia digitală cu tomosinteză. Aceasta din urmă permite ca, în timpul unei scanări, să fie făcute mai multe imagini ale sânului, din diverse unghiuri, cu o iradiere scăzută.

Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la suma de 872.270 lei, în care au fost cuprinse şi costurile aferente specializării personalului medical care va opera cu tehnologia modernă intrată în dotarea Laboratorului de Radiologie – imagistică medicală I (radiologie, osteodensiometrie, ecografie, senologie imagistică).

„La acest moment, conducerea SUUMC a realizat toate demersurile necesare atât pentru obţinerea avizelor de punere în funcţiune a aparatelor (avizul Direcţiei de Sănătate Publică şi CNCAN), cât şi pentru a asigura accesul pacienţilor la acest tip de servicii imagistice de înaltă performanţă, prin intermediul sistemului naţional de asigurări de sănătate (decontarea cheltuielilor aferente prin intermediul spitalizării sau pe baza consulturilor de specialitate, realizate în Ambulatoriul integrat) sau contra-cost, cu plata la casieria SUUMC”, precizează sursa citată. AGERPRES