Noua Clinică de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean Timişoara a fost inaugurată oficial, joi, după ce a fost modernizată şi echipată la standarde europene. Investiţia depăşeşte 2 milioane de euro, 1 milion de euro fiind asiguraţi de Consiliul Judeţean şi un alt milion de euro din resurse proprii – sponsorizări şi fundaţii.
”Aici este linia frontului în timp de pace, pentru că luptăm cu moartea, la propriu. Cea mai mare parte a acestui proiect nu se vede, este reprezentată de această infrastructură deosebită, pentru că în reanimare este nevoie de reţele de oxigen, de reţele de aer comprimat, reţele specifice, multiple, care să asigure funcţionarea în condiţii de maximă siguranţă”, a declarat prof. dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI.
„Avem paturi speciale, sisteme la care să se conecteze multitudinea de aparate cu care noi tratăm bolnavii aflaţi pe patul de moarte: pentru stop cardio-respirator, pentru dialize etc. Avem un sistem de nurse calling, de chemare a asistentei sau a medicului. Sunt elemente definitorii ale unei secţii de terapie intensivă modernă, pe care acum le avem”, a mai spus dr. Dorel Săndesc.
Lucrările de modernizare au pornit de la infrastructură, cu înlăturarea tencuielii până la beton şi schimbarea canalizării, şantier deschis în urmă cu un an. Profesorul Săndesc a subliniat că obiectivul este important atât pentru Timişoara, cât şi pentru întreaga zonă de vest, deoarece cele mai grave cazuri (peste 2.000 pe an) sunt direcţionate spre Spitalul Judeţean Timişoara.
La eveniment a fost prezent şi fondatorul Secţiei de Reanimare a Spitalului Judeţean Timişoara, prof. univ. dr. Aurel Mogoşeanu, care acum este pensionar. ”Sunt istoria acestei specialităţi. Mă simt mândru că am norocul să am un urmaş ca doctorul ‘Dodo’ (Dorel Săndesc, n.r.)”, a spus prof. dr. Aurel Mogoşeanu. Consiliul Judeţean Timiş a devenit proprietarul acestei clădiri, în urmă cu câţiva ani, în ultimii 4 ani alocând 5 milioane de euro Spitalului Judeţean, din care s-au cheltuit 2,2 milioane de euro.
În prezent, administraţia judeţeană are în vedere alte două proiecte în sănătate: maternitatea – care trebuie ridicată alături de Spitalul Judeţean şi Institutul de Oncologie -, dar şi realizarea unei bănci de ţesuturi. AGERPRES