spitalul-judetean pitesti.jpgSpitalul Judetean de Urgenta Pitesti a acumulat, pana in prezent, datorii de peste 16 milioane de lei, suma reprezentand peste doua treimi din suma totala datorata de unitatile sanitare din Arges.

Pe locul al doilea in topul datornicilor, la mare distanta, se afla Spitalul Municipal din Campulung Muscel, cu 1,2 milioane de lei, in cazul celorlalte unitati spitalicesti din judet sumele datorate furnizorilor fiind de ordinul sutelor de mii de lei.

Potrivit sefului Directiei de Sanatate Publica Arges, doctor Viorel Enache, pana in prezent nu s-au inregistrat probleme din punct de vedere al relatiilor cu furnizorii de medicamente si materiale sanitare, intrucat datoriile restante nu sunt mai vechi de doi ani. Unitatile sanitare din Arges se confrunta in schimb cu probleme legate de plata integrala a drepturilor salariale. Cu exceptia spitalelor din Curtea de Arges, Bradet si Mioveni, toate celelalte au restante la plata unor prime si sporuri catre salariati.