slatina_spitjud.jpgSpitalul Judeţean de Urgenţe Slatina, administrat de Consiliul Judeţean Olt în colaborare cu Primăria Slatina, a intrat anul acesta într-un amplu proces de modernizare, patru dintre obiectivele modernizate, saloane, dotări cu echipamente, secţii, fiind inaugurate miercuri de către preşedintele CJ Olt Paul Stănescu şi primarul Darius Vâlcov.

Directorul medical al spitalului din Slatina, Romeo Stănculescu, a precizat că au fost îmbunătăţite condiţiile hoteliere din Secţia Medicală, ceea ce înseamnă modernizarea saloanelor de pe două etaje al spitalului, a fost reamenjat spaţiul destinat internărilor de la Secţia Pediatrie şi a fost dotată Secţia ATI cu 13 monitoare şi o staţie de monitorizare.

Toate investiţiile menţionate, demarate şi finalizate anul acesta, se ridică la 550.000, cea mai parte a acestor fonduri fiind utilizată pentru achiţiziţia staţiei de monitorizare şi a monitoarelor de la Terapie Intensivă, astfel încât în prezent la toate paturile de la Terapie Intensivă există echipamente de monitorizare a funcţiilor vitale ale pacienţilor şi respectivele monitoare sunt conectate la o unitate centrală unde se va afla în permanenţă un cadru medical.

Stănescu şi Vâlcov au reafirmat că spitalul din Slatina ocupă primul loc pe lista de priorităţi a administraţiei locale şi vor fi continuate investiţiile, următoarele secţii ce intră în reabilitări şi reamenajări fiind cele de obstretică ginecologie şi UPU.

Unitate de Primi Urgenţe va fi extinsă anul acesta, urmând să îşi dubleze spaţiul, iar lucrările ar putea începe chiar în această vară, în condiţiile în care deja există o parte din fondurile necesare. „Avem deja un milion de lei pentru extinderea UPU, lucrările vor costa mai mult însă cu siguranţă vor fi identificate fonduri, pentru că şi Primăria Slatina şi Consiliul Judeţean Olt ne asigură că ne vor ajuta”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Andrei Iordache.

Primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a subliniat că reabilitările şi investiţiile de la spital sunt posibile mai ales pentru că au fost reduse la jumătate costurile cu hrana pacienţilor, faţă de anul trecut, odată cu amenajarea blocului alimentar şi renunţarea la contractul cu firma care a furnizat aliemente pentru blonavi timp de nouă ani. Anul trecut spitalul slătinean plătea lunar câte 450.000 firmei care furniza alimentele pentru bolnavi, iar în prezent costurile cu asigurarea hranei pentru pacienţi se ridică la circa 200.000 lunar. AGERPRES