drobeta_sp_judetean.jpgSpitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta-Turnu Severin nu va prelua cadrele medicale disponibilizate de la spitalele oraşelor Strehaia şi Vânju Mare care vor fi transformate în cămine pentru persoanele vârstnice, a declarat miercuri managerul acestuia, Claudiu Zară.

Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii a aprobat angajarea de medici la SJU din Drobeta-Turnu Severin pe 31 de posturi vacante, în majoritatea urmând a fi plasaţi medicii proveniţi de la cele două unităţi spitaliceşti aflate în restructurare.

‘Noi nu suntem de acord cu această decizie. Noi putem angaja medici doar pentru posturile disponibile şi de care avem nevoie pentru îmbunătăţirea actului medical. A supraîncărca organigrama înseamnă să destabilizăm bugetul şi să ne trezim cu probleme financiare grave’, a precizat Zară. În context, el a mai arătat că numărul personalului medical ce se intenţionează să fie redirecţionat de la spitalele din Strehaia şi Vânju Mare spre SJU din Drobeta-Turnu Severin se ridică la 108 persoane, lucru cu care nimeni nu poate fi de acord întrucât deocamdată nu există locuri de muncă vacante pentru calificarea acestora şi nici prevăzute în schema de personal. AGERPRES