spit jud ct.jpgSpitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu mai are fonduri pentru achiziţionarea de medicamente, materiale sanitare şi soluţii perfuzabile, iar stocurile la limită care mai există sunt folosite doar în cazurile medicale foarte grave, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Florian Stoian.

”Dacă nu vom primi fonduri, SCJU va ajunge în situaţia altor spitale din ţară care nu-şi mai pot desfăşura activitatea”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, reprezentantul spitalului judeţean, menţionând că datoriile pe care le are unitatea către furnizorii produselor necesare desfăşurării actului medical depăşesc 20 de milioane de lei.

Potrivit medicului, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) ar fi trebuit să-i vireze spitalului o diferenţă de 2,35 milioane de lei pentru serviciile medicale desfăşurate în luna aprilie, sumă care nu a intrat în cont, şi, în aceste condiţii, unitatea medicală nu a putut asigura decât plătirea salariilor angajaţilor şi a utilităţilor, iar tichetele de masă nu se mai acordă.


”Nu am putut face plăţi pentru fondul de pensii, şomaj şi asigurări de sănătate. Avem un deficit de 10 miliarde de lei vechi la Trezorerie, pentru că nu avem cum să plătim”, a afirmat dr. Stoian. SCJU este cel mai mare spital din judeţul Constanţa, cu 1300 de paturi şi peste 1.800 de angajaţi. AGERPRES