Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoșani a devenit, începând cu luna ianuarie, centru pentru derularea programelor de Rezidenţiat în 24 de specialităţi, a anunţat managerul unităţii, Doina Caba.

Potrivit sursei citate, avizul dat de Ministerul Sănătăţii pentru derularea, în premieră, a programelor de Rezidenţiat în cel mai mare spital din Botoşani dă dreptul medicilor rezidenţi să efectueze stagii de formare profesională în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, nu doar în centrele universitare.

„Considerăm că este o mare realizare a echipei de management, iar pentru mine, personal, bucuria este nemărginită, fiind unul dintre obiectivele mele din planul de management. Încrederea pe care o am în personalul medical şi analizând dotările cu echipamente medicale ne-au determinat să începem demersurile pentru realizarea obiectivului. Pentru realizarea acestui obiectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă a întocmit şi depus la Ministerul Sănătăţii o documentaţie prin care s-a făcut dovada existenţei resurselor umane, infrastructură şi dotări astfel încât să putem forma viitorii specialişti”, a afirmat Caba.

Managerul spitalului crede că un astfel de demers ar putea ajuta instituţia medicală să atragă mai mulţi medici specialişti. AGERPRES