Spitalul General C.F. Sibiu, care în prezent are internaţi doar pacienţi cu COVID-19, va achiziţiona aparatură în valoare de peste 8,7 milioane de lei, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan.
„Am făcut astăzi încă un pas concret pentru întărirea capacităţii de lupta împotriva COVID a spitalelor din Sibiu: semnarea contractului de finanţare a Spitalului CFR Sibiu a unui proiect in valoare de peste 8,7 milioane de lei. Banii aceştia înseamnă aparatură şi dispozitive medicale, înseamnă materiale de protecţie, înseamnă, în cele din urmă, şanse in plus pentru ca acest spital, un spital COVID, să salveze vieţi”, a arătat Raluca Turcan.
Potrivit sursei citate, „este al şaselea contract de acest fel pe care îl semnăm la Sibiu, după cele de la Spitalul de Pediatrie (21,3 milioane lei), Spitalul pe Pneumoftiziologie (7,6 milioane lei), Spitalul Judeţean (35,8 milioane lei), Spitalul de Psihiatrie (2,5 milioane lei) şi Direcţia de Asistenţă Socială (442 000 lei). Astfel, suma totală pentru contractele deja semnate pentru dotarea spitalelor din Sibiu depăşeşte 75 de milioane de lei, din fonduri europene. AGERPRES