spital-codlea1.jpgSpitalul municipal Codlea are nevoie de cel puţin 60 de angajaţi – medici, asistente, infirmiere – pentru a se redeschide, a declarat, luni, dr. Claudia Coste, directorul instituţiei.

„Pentru 40 dintre cei plecaţi după închiderea spitalului am confirmarea că ar veni înapoi prin detaşare de la unităţile medicale unde au fost redistribuiţi după închiderea spitalului. Ar mai trebui încă 20 de cadre medicale şi cred că ar putea fi găsite. Dacă am avea acest personal am putea redeschide spitalul după 15 septembrie, în urma unei evaluări”, a spus directorul spitalului.

Ministerul Sănătăţii a trimis o adresă Direcţiei de Sănătate Publică Braşov şi Primăriei Codlea prin care anunţă că intenţionează să retragă aparatura de telemedicină din camera de gardă a spitalului, cu ajutorul căreia se ia legătura cu specialiştii de la Târgu Mureş în cazul unor intervenţii complexe. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Alexandru Bălescu, a declarat luni că aparatura de telemedicină este achiziţionată de Ministerul Sănătăţii, cu fonduri europene şi poate decide oricând asupra ei.

„Este achiziţionată de Ministerul Sănătăţii care poate decide asupra acesteia. În primul rând că la Spitalul din Codlea funcţionează o cameră de urgenţă şi nu o cameră de gardă aşa cum se tot spune”, a precizat Bălescu. În legătură cu redeschiderea spitalului, directorul DSP a mai afirmat că deocamdată nu există personalul necesar, iar procesul pe fond în acest caz începe abia în luna septembrie.

„Nu există o decizie a instanţei. Curtea de Apel a hotărât la începutul lunii august suspendarea hotărârii de guvern 345 din luna martie de închidere a spitalului, dar judecarea pe fond a cauzei nu a început”, a spus dr. Alexandru Bălescu.

De la jumătatea lunii aprilie, la spitalul din Codlea funcţionează camera de gardă doar în intervalul orar 8,00-20,00, cu fonduri din donaţii şi sponsorizări. Cazurile urgente sunt transportate la spitalele din Braşov cu ambulanţa. Câteva zeci de locuitori din Codlea au protestat vinerea trecută în faţa spitalului, nemulţumiţi că Ministerul Sănătăţii intenţionează să retragă aparatura de telemedicină. Un alt protest este anunţat pentru sâmbăta viitoare, a declarat Erwin Albu, consilier local, care susţine că Ministerul Sănătăţii doreşte să retragă toată aparatura din camera de gardă a spitalului şi nu numai.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a confirmat presei săptămâna trecută intenţia de a retrage aparatura de telemedicină de la Spitalul din Codlea. AGERPRES