Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu va fi primul din România care va avea un aparat de cromatografie lichidă, cu ajutorul căruia, printre altele, se vor putea testa mai bine şi persoanele care consumă droguri, au anunţat vineri, reprezentanţii instituţiei.

„Actualul laborator al spitalului beneficiază astăzi de un spaţiu mult mai mare, mutat în actuala clădire la subsol. (…) Ţin să-i mulţumesc domnului Adrian Bibu pentru că am reuşit prin intermediul Agendei de Sănătate a Sibiului şi astăzi beneficiem de suport din bugetul municipiului Sibiu, pentru a dota laboratorul. Am semnat contractul pentru achiziţia unui aparat pentru cromatografie lichidă, un aparat atât de important atât în zona consumului de substanţe, în zona dozajului de medicamente şi vreau să vă spun că acesta nu mai există în momentul de faţă la nivelul Sibiului şi nici la nivelul multor spitale la nivel naţional”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Pshiatrie din Sibiu, Florin Neag, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ulterior acesta a precizat pentru AGERPRES că acest aparat performant a costat 174.000 euro, bani daţi de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda de Sănătate.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie de la Sibiu, medicul Ciprian Băcilă, a explicat că acest aparat nu există în prezent în niciun spital de psihiatrie din România.

„Eu sper ca până în luna februarie să poată să fie funcţional. Cu certitudine vă pot spune că aparat de cromatografie lichidă niciun alt spital de psihiatrie nu deţine”, a explicat psihiatrul Ciprian Băcilă.

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu a dat în folosinţă o clădire nouă, în care funcţionează ambulatoriul şi laboratorul. În aceasta se va putea face spitalizare de zi, precum şi alte activităţi necesare tratării pacienţilor, cu bani europeni, dar şi din bugetele Consiliului Judeţean şi Primăriei Municipiului Sibiu. AGERPRES