Un aparat medical de ultimă generaţie care determină non-invaziv fibroza şi steatoza hepatică a fost pus în funcţiune la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Aparatul, în valoare de 120.000 de euro, a fost cumpărat cu bani de la Consiliul Judeţean şi din fondurile spitalului. Astfel de aparatură, FibroScan, mai există doar la Institutul Matei Balş.
„Aparatul este adresat celor care suferă de o boală a ficatului, precum ciroză hepatică, hepatită virală cronică-hepatita B, C, D sau alte boli cronice. El este creat special pentru aflarea gradului de afectare a ţesutului bolnav al ficatului. El este neinvaziv, nedureros şi nu are reacţii adverse, întrucât funcţionează pe bază de ultrasunete. Rezultatele unei astfel de explorări vin în 10 minute, faţă de câteva ore sau chiar o zi chiar cât durau prin folosirea altor metode. La Spitalul de Boli Infecţioase se vor face astfel de analize şi la cerere pentru pacienţii altor spitale, sau contra-cost, doritorilor. Acest tip de analize este extrem de necesar infecţioniştilor pentru pacienţii incluşi în programul naţional pentru tratarea hepatitelor cronice şi ciroze de orice altă cauză. Cu ajutorul lui se poate afla afectarea hepatică, din afecţiuni precum leptospiroza, malarie sau pentru febra tifoidă”, a declarat Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi.
Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sf Parascheva din Iaşi, a declarat presei că sunt deja 30 de pacienţi pe lista de aşteptare şi preconizează că anual vor fi 300 de beneficiari doar din cadrul programelor de sănătate. „Un astfel de aparat ne ajută să facem acele dosare pentru tratamentul modern al infecţiei cu virus hepatitic B şi C rapid. Nu mai durează 6-7 zile până avem rezultatul unei analize, ci avem rezultatul gradului de fibroză în nici zece minute”, a spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Potrivit acesteia, un alt aparat urmează să fie achiziţionat la Spitalul de Boli Infecţioase pentru dezinfecţia cu raze ultraviolete. Costul unui asemenea aparat este de 30.000 de euro.
„Trebuie să spunem că suntem spitalul care nu generăm infecţii asociate îngrijirilor medicale, suntem cei care tratăm infecţii asociate îngrijirilor medicale şi în compartimentul de ATI avem nevoie de aparatul de dezinfecţie care se adresează acestor germeni multi-rezistenţi. Vom vedea cum vom putea finaliza şi această achiziţie”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Prin Compania Naţională de Investiţii au fost alocate fonduri pentru renovarea pavilionului administrativ şi faţadele a trei pavilioane. AGERPRES